Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a adoptat o hotărâre prin care decide carantinarea oraşului Nădlac, în urma analizei epidemiologice făcută de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad.
”Se solicită Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei emiterea Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 14.02.2021 ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru Oraşul Nădlac, judeţul Arad”, se arată în hotărârea CJSU Arad.
Circulația și staționarea în spații publice, interzisă
Pe perioada carantinei, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberată de angajator.
Citeste si: Carantină obligatorie! CNSU a actualizat lista galbenă a zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Noi reguli de carantinare
În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul localităţii, se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu unele excepţii.
Grupurile pietonale mai mari de 6 persoane, interzise
În interiorul localităţii se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro
Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro
Citeste si: Val de îmbolnăviri cu coronavirus în școli. Ce urmează de luni încolo
Programul cu publicul se limitează
De asemenea, se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici şi se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică şi de igienă sanitară.
Începând cu data de 20 februarie, în zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la ieşirea localităţii din carantină.
Până astăzi, 13 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 760.091 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 706.394 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.415
cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.