Orban: „Am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare”

Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi, că România a depăşit capacitatea de 50.000 de teste pe zi şi că numărul de teste realizat într-un judeţ depinde de nevoia de testare de acolo. El a menţionat că faptul că sunt judeţe cu capacitate de testare mai mare se datorează dezvoltării acestora şi a numărului de populaţie şi de unităţi care au această capacitate.

Georgiana Balaban, joi 29 octombrie 2020 , 21:04

orban teste covid
Ludovic Orban a vorbit despre testarea COVID-19.[Sursa foto: google]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că este complicat de realizat o carantinare a cartierelor.

“Evaluarea indicatorilor, conform prevederilor legale, se face pe unităţi administrative, cel mult pe sate, adică grupări de case care au o formă de unitate. În interiorul localităţilor e foarte complicat, la oraşe mai ales, e foarte complicat de carantinat cartiere sau anumite grupuri de blocuri sau de case. E complicată o astfel de decizie. În Bucureşti sunt sectoarele care sunt unităţi administrativ-teritoriale şi noi evaluăm şi rata de infectare pe fiecare sector în parte, dar este foarte complicat să ne ducem până la nivelul cartierelor”, a afirmat premierul.

El a fost întrebat dacă crede că ar trebui schimbat modul de calcul şi raportarea să se facă la numărul de teste şi nu la numărul populaţiei.

“Indicatorul pe care îl utilizăm este utilizat în toate ţările europene. (…) Sigur că poate fi utilizat şi un alt indicator, dar care să nu fundamenteze decizii de restricţie, care este legat de procentul de pozitivi din numărul de teste. Pe de altă parte, testarea se face pe baza definiţiei de caz. De regulă, cer testarea oameni care sunt într-una dintre situaţiile care sunt reglementate prin definiţia de caz. Este evident că procentul celor pozitivi dintre cei testaţi este un procent relativ mare pentru că cei care se testează se testează pentru că au simptome sau pentru ca un istoric, pentru că au intrat în contact cu o persoană pozitivă şi atunci este firesc să fie procentul mai mare. Indicatorul pe care noi îl utilizăm, indiferent că e folosit la suta de mii de locuitori sau la mia de locuitori, e acelaşi lucru pentru că atunci când îl aplici la mia de locuitori e 1 virgulă sau 2 virgulă, când îl aplici la suta de mii de locuitori, mai adaugi două zerouri. E acelaşi lucru”, a explicat Ludovic Orban.

Ludovic Orban - declarații de ultima oră

El a mai declarat că testele făcute în fiecare judeţ au fost pe baza definiţiei de caz şi nu există întârzieri în privinţa testărilor.

“S-a testat pe baza definiţiei de caz. Am văzut articolele scrise unii jurnalişti, s-a testat cât s-a cerut, nu există întârzieri în ceea ce priveşte testările care s-au făcut pe bază definiţie de caz. Mai mult decât atât, după emiterea Ordonanţei de Urgenţă Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cred că a şi fost publicat ordinul în Monitorul Oficial privind modalitatea şi termenul de anunţare a rezultatului după prelevarea exudatului nazofaringian. Nu se poate compara, de exemplu, judeţul Cluj şi ca număr de populaţie, şi ca mediu urban cu judeţul Giurgiu”, a mai afirmat Orban.

Premierul a anunţat că a crescut capacitatea de testare, aceasta fiind în prezent de 50.000 de teste.

“Capacitatea de testare a crescut, vă spun că la ora actuală am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare şi direcţiile de sănătate publică urmăresc modalitatea de testare şi urmăresc ca toţi cei care îndeplinesc condiţiile de testare să fie testaţi într-un intervanl de maxim 48 de ore. Numărul de texte pe care le pot face într-un judeţ depinde de nevoia de testare care există în judeţul respectiv. Faptul că sunt judeţe cu capacitate de testare mai mare se datorează şi dezvoltării judeţelor, numărului de populaţie, numărului de unităţi care au capacitatea să efectueze această testare”, a mai afirmat primul-ministru.

orban teste covid
Teste CORONAVIRUS.[Sursa foto: google]

El a menţionat că sunt cetăţeni care nu îşi fac testul în localitatea de domiciliu, ci în alte judeţe.

“Pe de altă parte nu eşti obligat să îţi faci test neapărat în judeţul în care locuieşti. Pot să vă spun, nu am acum procentul, dar la centrele de testare din Bucureşti e un procent însemnat de persoane, de cetăţeni români care se testează şi care nu au domiciliul în Bucureşti. Acelaşi lucru e valabil şi la Cluj, sunt convins. Nu e obligatoriu să te testezi în judeţul tău, cei din Giurgiu, de exemplu, foarte mulţi lucrează în Bucureşti. Ei se pot testa în Bucureşti şi sunt convins că avem mulţi giurgiuveni care s-au testat. Această teorie pe care am văzut-o vechiulată e o teorie care nu are fundament. Problema noastră să îi testă pe toţi cei care trebuie testaţi conform reglementărilor într-un interval de timp, să zic de maxim 24 de ore sau maxim 48 de ore”, a explicat Orban.

El a mai declarat că este prematur să fie făcută o evaluare a măsurilor luate în localităţile care au depăşit indicele 3 deoarece efectele se vor vedea în aproximativ 14 zile.

Citeste si: Ludovic Orban a făcut anunțul despre introducerea restricțiilor: "Intenţionăm să aplicăm..." Se închid sau nu mall-urile din nou?

Citeste si: Numărul şcolilor aflate în scenariul roşu a crescut, se apropie de 3.400

“Este prematur să facem o astfel de evaluare cel puţin în privinţa depăşirii indicele de 3 la mie, care presupune cele mai serioase măsuri care există astăzi pentru că efectele nu se simt în trei zile, în cinci zile, se simt în 10, 12, 14, 16 zile. Uitaţi- vă, de exemplu, în Israel, în timp cât lock-down-ul a generat reducerea numărului de infectări, a durat trei săptămâni şi ceva”, a afirmat Orban.

Întrebat care va fi cea mai restrictivă măsură luată de autorităţi în cazul în care va continua să crească numărul de cazuri, premierul a răspuns: ”Aş prefera să nu discut de alte măsuri restrictive decât ce trebuie lumea să ştie că suntem în evaluare, încercăm să facem analize din anchetele epidemiologice să identificăm care sunt principalele cauze ale răspândirii virusului şi în funcţie de identificarea acestor cauze să aplicăm măsuri. De exemplu, am identificat că pe luna septembrie şi prima parte a lunii octombrie principala cauză a infectărilor a fost la evenimente: nunţi, botezuri petreceri private, mese festive şi am interzis cu data de 15 octombrie, prin hotărârea de Guvern privind starea de alertă, astfel de evenimente pentru a reduce riscul de răspândire a virusului. Pe măsură ce avem analizele din partea DSP-urilor, INSP-ului, care să ne spună urmare a anchetelor epidemiologice care sunt să spun activităţile în care există cel mai mare risc de infectare, luăm măsurile care se impun”.

Momentan nu se vor lua restricții suplimentare

Orban a mai spus că nu doreşte să ia restricţii suplimentare şi că dacă oamenii respectă măsurile, atunci numărul cazurilor va scădea.

“Nu dorim să luăm nicio măsură de restricţie suplimentară, iar dacă oamenii vor înţelege şi vor respecta cu stricteţe aceste măsuri simple de protecţie sanitară: portul măştii, igiena mâinilor în special, păstrarea distanţei fizice de protecţie sanitară, evitarea aglomeraţiilor. Dacă aceste reguli simple sunt respectate, putem opri creşterea numărului de cazuri şi acesta este obiectivul pe care îl urmărim”, a declarat premierul.

Întrebat ce crede despre afirmaţia PSD că după alegeri va fi lockdown, Orban a răspuns: “Nu este PSD-ul cel mai potrivit purtător de cuvânt al Guvernului pe care în conduc”.


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si