(P) Cele mai importante beneficii pe care le obții când treci de la stivuitorul diesel la cel electric

(P) Cele mai importante beneficii pe care le obții când treci de la stivuitorul diesel la cel electric 

(Sursa foto: Freepik.com)

Când îți desfășori activitatea cotidiană într-un depozit, hală sau spațiu industrial ajungi să înțelegi cât de mult depinde eficiența operațiunilor de utilajele pe care le folosești. În cazul în care manevrezi un stivuitor diesel, probabil te-ai obișnuit cu motorul zgomotos, mirosul de combustibil, costurile fluctuante legate de prețul motorinei, întreținerea periodică când îți este lumea mai dragă…

Dar toate aceste neajunsuri s-ar putea schimba când te informezi mai bine despre ce îți poate oferi stivuitorul electric.

Ai văzut cum piața se schimbă, cum tot mai multe companii optează pentru soluțiile electrice, cum discuțiile despre eficiență și sustenabilitate devin din ce în ce mai prezente în industrie.

Dacă te-ai întrebat dacă e momentul să schimbi ceva în modul în care îți desfășori activitatea sau ai o oarecare reticență, gândindu-te la investiția inițială sau la schimbările pe care le-ar putea implica adoptarea unui stivuitor electric, merită să descoperi ce beneficii poți obține și cum îți vor impacta activitatea de zi cu zi.

Stivuitorul electric vs. diesel- Diferențe resimțite imediat

Eliminarea zgomotului și creșterea confortului în spațiul de lucru

Stivuitorul diesel înseamnă vibrații puternice, turații înalte, zgomot continuu care obosește atât operatorul, cât și restul echipei. Un stivuitor electric schimbă complet atmosfera- funcționează mult mai silențios, operatorii se pot concentra mai ușor, nu se mai simt epuizați la final de tură, iar comunicarea în depozit devine mult mai clară.

Costuri de operare mult mai mici

Chiar dacă prețul unui stivuitor electric de vanzare este mai mare la început, costurile de exploatare sunt considerabil mai mici. În primul rând, nu mai plătești motorină, iar costurile de încărcare electrică sunt mult, mult mai reduse. În plus, motoarele electrice au mult mai puține componente mobile față de cele diesel, ceea ce înseamnă o întreținere mai simplă, mai rară și mai ieftină.

Ca să-ți faci o idee: stivuitorul electric poate reduce costurile de operare cu până la 50% pe termen lung, după doar 12–18 luni de utilizare.

Eficiență crescută și performanță constantă

Stivuitoarele electrice performante oferă o ridicare excelentă, răspuns rapid la comenzi, accelerare lină și stabilitate superioară. Bateriile cu litiu-ion, de exemplu, furnizează energie constantă până la ultima unitate, fără scăderi de putere pe măsură ce se descarcă.Poți

lucra cu aceeași viteză și eficiență de la începutul și până la finalul turei, fără surprize, fără pierderi de timp și fără fluctuații de performanță.

Reducerea semnificativă a emisiilor și respectarea normelor de mediu

Chiar dacă nu pui accent pe latura ecologică în mod direct, nu poți ignora faptul că legislația devine tot mai strictă. Un stivuitor electric elimină complet emisiile în timpul utilizării.

Asta înseamnă aer mai curat, un spațiu de lucru mai sănătos și o conformitate ușoară cu reglementările actuale și viitoare.

Întreținere mai simplă și reducerea timpilor morți

Dacă îți aduci aminte câte lucruri pot merge prost la un utilaj diesel – filtre, uleiuri, injectoare, curele, bujii incandescente – atunci vei înțelege imediat de ce întreținerea unui stivuitor electric este mai ușoară. Practic, elimini majoritatea componentelor care se pot defecta.

Motoarele electrice au un design simplificat, iar bateriile moderne sunt construite pentru durată mare de viață. În plus, majoritatea producătorilor oferă sisteme smart de monitorizare care îți arată când urmează să fie nevoie de o intervenție, astfel încât poți preveni problemele înainte ca acestea să afecteze activitatea.

Flexibilitate și adaptabilitate în spațiile închise

Poate ai depozite cu culoare înguste sau cu zone unde manevrarea este dificilă. Stivuitoarele electrice sunt mult mai manevrabile, cu un centru de greutate bine echilibrat și cu un design compact. Asta înseamnă că poți lucra mai rapid, mai precis și în spații unde un model diesel ar fi greu de utilizat.

Beneficii pe termen lung

Optimizarea logisticii în perioade de vârf

Un alt beneficiu ignorat des este faptul că încărcarea bateriilor poate fi planificată inteligent. Cu bateriile litiu-ion, de exemplu, poți face încărcări intermediare în timpul pauzelor de lucru, fără să afectezi durata de viață a bateriei. Astfel, nu mai ai timpi morți prelungiți și poți avea utilajul pregătit exact când ai nevoie de el.

Durată mare de viață și ROI excelent

O investiție într-un stivuitor electric este una pe termen lung. Durata de viață a bateriilor, mai ales în cazul celor litiu-ion, poate ajunge la mii de cicluri de încărcare, iar costurile reduse de mentenanță fac ca rentabilitatea să fie considerabilă. Conform analizei realizate de ”European Materials Handling Federation”, amortizarea unui stivuitor electric se poate face chiar în 2–4 ani, în funcție de intensitatea utilizării.

 


Editor web

Mihaela Lucia lucrează ca redactor la WOWbiz.ro din 2022. Și-a făcut debutul în presă în anul 2019, lucrând pentru mai multe publicații din țara.

Studii:
Facultatea de Litere din cadrul Universității din București

Îți Recomandăm Și...
Parteneri