Aproximativ 80 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spital au votat la Iaşi, fiind utilizată urna mobilă.
La spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au votat aproape 30 la sută dintre bolnavii diagnosticaţi cu Covid-19.
"Dintre cei peste 150 de pacienţi internaţi, 41 şi-au exprimat dorinţa de a vota. La aceştia se adaugă şi cadrele medicale care se află de serviciu la spital", a declarat medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Ea a precizat că persoanele care au venit cu urna mobilă au fost echipate corespunzător, pentru a fi eliminat orice risc de contaminare.
Pacienții COVID-19 au votat cu ajutorul urnei mobile
Urna mobilă a ajuns şi la spitalul CFR din municipiu, unde sunt de asemenea internaţi bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19.
Potrivit conducerii acestei unităţi medicale, aproximativ 40 de pacienţi cu forme uşoare ale bolii şi-au exprimat votul.
37 de pacienţi de la Spitalul Judeţean Buzău au cerut urna mobilă pentru a vota
Un număr de 37 de pacienţi din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au solicitat urna mobilă pentru a vota la alegerile locale de duminică.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, din cei 37 de pacienţi, 17 sunt internaţi în cadrul spitalului, iar 20 sunt internaţi în secţiile exterioare.
Din cei 20 de pacienţi internaţi în secţiile exterioare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, 8 sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19 şi sunt internaţi în Secţia de Boli Infecţioase şi PNF.
Citeste si: Mită electorală, la Jilava! Pentru 200 de lei, riscă ani grei de închisoare
Până la ora 15.00, la Buzău a votat 30,65% din populaţia cu drept de vot, mai bine de două treimi fiind din mediul rural. Din totalul de 116.562 de votanţi, 472 au solicitat urna mobilă.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.