Papa în România 2019. Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un eremit sfânt pe carel cunoştea şi îl întrebă: „Spune-mi, părinte, când va fi sfârşitul lumii?”. Şi venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: „Părinte Galaction, ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între fraţi, între rude, între creştini şi între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârşitul lumii.

Căci fără iubire şi fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!”

Papa în România 2019. Gestul impresionant al Suveranului Pontif la Iași: "România este grădina Maicii Domnului"

Papa în România 2019. Viaţa începe să se stingă şi să putrezească, inima noastră încetează să mai bată şi se usucă, bătrânii nu vor mai visa şi tinerii nu vor mai profetiza când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin … căci fără iubire şi fără Dumnezeu omul nu mai poate trăi pe pământ.

Papa în România 2019. Eduard ne spunea că el, ca şi mulţi alţii din Ţara sa, încearcă să-şi trăiască credinţa în mijlocul multor provocări. Într-adevăr sunt multe provocări care ne pot descuraja şi ne pot face să ne închidem în noi înşine. Nu o putem nega, nu putem să acţionăm ca şi cum n-ar fi nimic. Dificultăţile există şi sunt evidente. Dar aceasta nu poate să ne facă să pierdem din vedere că credinţa ne dăruieşte cea mai mare dintre provocări: aceea că, departe de a te închide sau de a te izola, credinţa face să germineze

ce-i mai bun din fiecare.

Papa în Romania 2019. Legătura incredibilă dintre Papa Francisc și Cluj!

Papa în România 2019. Domnul e primul care ne lansează provocarea şi care ne spune că ce-i mai rău vine atunci când „nu mai este cărare de la vecin la vecin”, când vedem mai multe tranşee decât drumuri. Domnul ne dăruieşte un cântec mai puternic decât toate sirenele care vor să paralizeze drumul nostru.

Şi o face în acelaşi fel: intonează un cântec mai frumos şi mai atrăgător", a spus Papa Francisc la Iași.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Papa în România 2019.  Papa a vizitat Catedrala „Sfânta Maria Regină” şi a binecuvântat 800 de bătrâni şi bolnavi.

"Vă mulţumesc celor care îi însoţiţi şi mulţumesc vouă, bolnavilor, pentru că duceţi înainte boala", le spus Papa Francisc celor prezenţi.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si