Strigăt de ajutor pentru Paul! Tânărul de 18 ani, în stare critică după accidentul care i-a luat viața lui Norbi.
Paul, tânărul de 18 ani aflat în scaun cu rotile care a supraviețuit accidentului grav din parcarea unui centru medical din Băile Felix, rămâne internat în stare critică. Tragedia, petrecută în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Cordău, comuna Sânmartin, județul Bihor, a șocat întreaga țară. Accidentul s-a produs după ce o șoferiță, fostă judecătoare, venită la spital împreună cu soțul ei, ar fi încurcat pedalele, iar mașina a accelerat brusc și i-a lovit pe cei trei oameni aflați în fața centrului medical, doi tineri în scaune cu rotile și o asistentă medicală care îi însoțea.
Suporterii din Arad și Hunedoara au organizat o strângere de fonduri pentru el
Suporterii UTA Arad și cei din Peluza Nord Hunedoara anunțaseră deja o strângere de fonduri pentru Paul, programată pentru 28 noiembrie, înainte ca tânărul să sufere accidentul grav din parcarea centrului medical.
Mesajul mamei, despre lupta pe care o ducea fiul ei zi de zi
Viața lui Paul a fost greu încercată după un accident grav la o piscină. Din vară, familia lui duce o luptă continuă pentru ca el să-și revină, iar recuperarea lui a fost spectaculoasă. Acum, însă, ghinionul l-a lovit din nou. În luna august, mama tânărului publica un mesaj prin care povestea drumul dificil al recuperării. „Mulți știați că planul era ca Paul să ajungă la București pentru recuperare intensivă. Din păcate, medicii de acolo au considerat că este prea devreme și că există riscul unei a doua operații, după intervenția extrem de grea la coloana cervicală (C5–C7), diagnostic: traumatism vertebro-medular cu tetraplegie incompletă. În locul acestei etape, medicii ne-au recomandat să începem într-o clinică pregătită să lucreze cu Paul la nivelul actual al stării lui — și astfel, printr-o minune, am prins loc la Băile Felix, în plină lună august, când este aproape imposibil.”