Data de 15 ianuarie, aniversarea naşterii lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850), a fost legiferată din 2011 drept Ziua Culturii Naţionale.

Mihai Eminescu poezii. 39 de ani de viaţă, 17 ani de creaţie

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi ai Ralucăi Eminovici.

Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german.

 Mihai Eminescu poezii

Citeste si: Marile povesti de iubire ale fratelui lui Eminescu! Casa in care a locuit cu prima lui sotie!

Mihai Eminescu poezii. A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, recitată la înmormântarea acestuia.

În februarie 1866, Iosif Vulcan primește la sediul redacției revistei „Familia” o scrisoare însoțită de o poezie, „De-aș avea”, semnată de Mihail Eminovici.

Redactorul Familiei este încântat de poezia primită, permițându-și însă o modificare, și anume, românizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu.

Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat „nașul literar” al celui mai mare poet român.

 Mihai Eminescu poezii

Citeste si: Pe urmele lui Mihai Eminescu. Codrii de Arama, locul in care magia se intensifica, odata cu trecerea anilor! Ati fost aici?

De ce și-a schimbat numele Eminescu?

Numele Eminescu este adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Toni Greblă, întrebat despre imaginile în care apare alături de omul lui Călin Georgescu: „Întrebați porcul”- antena3.ro

Citeste si: Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”- stirileprotv.ro

Timp de trei ani, din 1866 până în 1869, Eminescu a pribegit între Cernăuţi, Blaj, Sibiu, Giurgiu şi Bucureşti. A lucrat ca sufleor şi copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale şi Mihail Pascaly şi a continuat să publice poezii, drame, fragmente de roman sau să facă traduceri din germană. Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.

 Mihai Eminescu poezii

Mihai Eminescu poezii. „Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale.

Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”, spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu.

 Mihai Eminescu poezii

Mihai Eminescu poezii. Prietenia cu Ion Creangă

S-a întors în ţară în 1875, a fost director al Bibliotecii Centrale din Iaşi şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în „Convorbiri literare”, iar Titu Maiorescu, ministrul Învăţământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui.

Astfel l-a cunoscut pe Ion Creangă, pe care l-a introdus în Societatea Junimea.

Citeste si: Este interzis ca bradul de Crăciun să fie transportat cu mașina! Care este amenda pe care șoferii o primesc, dacă nu respectă această regulă- kfetele.ro

Citeste si: Anunțul momentului despre David Popovici! Gheorghe Hagi și Nadia Comaneci au mai reuşit această performanță- radioimpuls.ro

Citeste si: Un „obiect luminos” bizar care a apărut pe cer sâmbătă provoacă nelinişte în Iran- antena3.ro

La doar 33 de ani, Eminescu a dat semne de alienare mintală.

Citeste si: Ceasul de buzunar al lui Mihai Eminescu a fost vandut la licitatie. Acesta este unicat si a fost oferit cadou poetului de Junimea

Mihai Eminescu poezii. Poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă şi a fost internat în spitale şi sanatorii în ţară, la Viena şi Odessa, pentru recuperare a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie şi susţinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu a reuşit să primească o mică pensie viageră.

În acelaşi an îi apărea şi singurul volum antum „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu.

 Mihai Eminescu poezii

Mihai Eminescu poezii. Eminescu a murit pe 15 iunie 1889

Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889 şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” (deşi cel adevărat este în Parcul Copou din Iaşi) din cimitirul Bellu.

„Astfel se stinse... cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”, scria George Călinescu.

Mihai Eminescu poezii. În acelaşi an se sting mult iubita sa Veronica Micle şi prietenul drag Ion Creangă.

14.000 de file de poezii

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Cele mai cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu

  • Adio
  • Afară-i toamnă
  • Amorul unei marmure
  • Atât de fragedă...
  • Călin
  • Când amintirile...
  • Când însuşi glasul
  • Ce e amorul?
  • Ce te legeni?...
  • Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
  • Copii eram noi amândoi
  • Crăiasa din poveşti
  • Criticilor mei
  • Cu mâine zilele-ţi adaogi...
  • Cugetările sărmanului Dionis
  • De câte ori, iubito...
  • De ce în al meu suflet
  • De ce nu-mi vii
  • De-aş avea
  • De-or trece anii...
  • Departe sunt de tine...
  • Despărţire
  • Diana
  • Din noaptea...
  • Din străinătate
  • Din valurile vremii...
  • Doina
  • Dorinţa
  • Egipetul
  • Epigonii
  • Făt-Frumos din tei
  • Fiind băiet păduri cutreieram
  • Floare albastră
  • Foaia veştedă
  • Freamăt de codru
  • Glossa
  • Iar când voi fi pământ
  • Iubind în taină...
  • Împărat şi proletar
  • Înger de pază
  • Înger şi demon
  • Junii corupţi
  • Kamadeva
  • La Bucovina
  • La mijloc de codru...
  • La moartea principelui Ştirbey
  • La mormântul lui Aron Pumnul
  • La steaua
  • Lacul
  • Lasă-ţi lumea...
  • Luceafărul
  • Mai am un singur dor
  • Mănuşa
  • Melancolie
  • Misterele nopţii
  • Mortua est!
  • Nu mă înţelegi
  • Noaptea...
  • Nu voi mormânt bogat
  • Numai poetul
  • O, mamă...
  • O, ramâi
  • Odă (în metru antic)
  • Pajul Cupidon...
  • Pe aceeaşi ulicioară...
  • Pe lângă plopii fără soţ...
  • Peste vârfuri
  • Poet
  • Povestea codrului
  • Povestea teiului
  • Prin nopţi tăcute
  • Revedere
  • Rugăciunea unui dac
  • S-a dus amorul...
  • Sara pe deal
  • Scrisoarea I
  • Scrisoarea II
  • Scrisoarea III
  • Scrisoarea IV
  • Scrisoarea V
  • Se bate miezul nopţii...
  • Şi dacă...
  • Şi dacă de cu ziuă...
  • Singurătate
  • Somnoroase păsărele
  • Sonet I
  • Sonet II
  • Sonet III
  • Speranţa
  • Te duci...
  • Trecut-au anii...
  • Un luceafăr
  • Venere şi Madonă
  • Veneţia

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si