Eugen Udrea: „Mi-am dorit să câștig și pentru cineva care chiar avea nevoie…”.
Gest emoționant făcut de unul dintre câștigătorii de la “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”! Eugen Udrea, polițist criminalist de profesie, a fost profund mișcat de povestea a doi frați orfani de tată și abandonați de mamă, care încearcă să își construiască o casă cu propriile mâini. Impresionat de drama celor doi adolescenți, prezentată pe larg la “Asta-i România!”, polițistul pasionat de cuvinte și-a dorit să îi cunoască și să îi ajute pe cei doi tineri, de 16 și 13 ani.
Însoțit de soția și mezina familiei, acesta a ajuns în satul Pelinu (Constanța) și le-a oferit celor doi frați un ajutor atât de necesar: o parte importantă din premiul câștigat la “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, un laptop și alimente.
Citește si: Kanal D, lider de piață în Prime Time, cu „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”
Emoția și bucuria celor doi adolescenți au fost uriașe, iar chipurile lor s-au luminat după mulți ani de amărăciune.
“Eram pornit să câștig, nu numai pentru mine; mi-am dorit să câștig și pentru cineva care chiar avea nevoie…”, a
spus Eugen Udrea despre gestul sau atât de frumos.Citește si: Știrile Kanal D de la ora 12:00 au plasat Kanal D pe primul loc în topul televiziunilor
Polițistul criminalist a câștigat 7700 de lei la emisiunea “Jocul cuvintelor cu Dan Negru” și le-a oferit celor doi tineri un sfert din binemeritatul premiu. De asemenea, a petrecut timp alături de cei doi frați și i-a învățat și primii pași în utilizarea laptopului.
Asociația de caritate United Hands România a reușit să adune pentru cei doi frați aproximativ 30.000 de lei, o suma consistentă, dar care nu acoperă cheltuielile pentru finalizarea casei. Toți cei care-și care doresc să-i ajute în continuare pe cei doi orfani să-și termine locuința pot dona în conturile asociației: RO38MIR00000506459670001-LEI și RO59MIR00000506459670302-USD, ProCredit Bank, Constanța.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.