Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus joi, că România este un exemplu extraordinar de solidaritate, spunând că nu a ajutat doar refugiații din Ucraina, ci și Republica Moldova.
„România a oferit un exemplu înduioşător pentru întreaga lume când a început războiul. România ajutat toţi refugiaţii de la Vama Siret, oferindu-le pături, apă, alimente.
Oamenii şi-au deschis uşile propriilor case pentru refugiaţi, s-au organizat prin mediile de socializare misiuni de strângere de fonduri, populaţia română este pregătită să primească refugiaţii. România nu doar că îi primeşte în casele lor pe refugiaţi,
România a asigurat medicamente pentru Ucraina. Dumneavoastră sunteţi un exemplu extraordinar de solidaritate în sânul Europei. Vă mulţumesc din suflet pentru exemplul dat”, a declarat Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen într-o declarație de presă pe care a susținut-o alături de președintele Klaus Iohannis.
500 de milioane de euro pentru consecințele războiului
Preşedintele Comisiei Europene a mărturisit că Uniunea Europeană a alocat 500 de milioane de euro, din bugetul UE, pentru a stabiliza situația cauzată de consecințele războiului dintre Rusia și Ucraina.
Citeste si: Nicolae Ciucă: În România au rămas 46.435 de refugiați ucraineni
„Ne vom aminti permanent hotărârea şi curajul populaţiei ucrainene, care reprezintă o inspiraţie pentru noi şi, deasemenea, nu vom uita solidaritatea poporului român, în aceste momente esenţiale”, a spus Ursula von der Leyen, arătând că UE va institui sancţiuni dure pentru Federaţia Rusă.
”Am instituit sancţiuni fără precent, care vor fi aplicate inclusiv de partenerii noştri din întreaga lume, sancţiuni cu impact economic”, a explicat Ursula von der Leyen.Ce a spus Klaus Iohannis?
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, joi, că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în ceea ce privește intensificarea sprijinului către Ucraina, menționând că se lucrează pentru operaționalizarea cât mai repede posibil a unui hub umanitar pe teritoriul României care să ajute la colectarea și transportul donațiilor în Ucraina.
Președintele României a spus că, potrivit informațiilor pe care le deține în acest moment, situația din Ucraina se va degrada, iar Ucraina va trebui sprijinită cu ajutoare.
Citeste si: Ocupanții ruși ai centralei nucleare de la Cernobîl se confruntă cu radiații severe
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.