Prima echipă de pompieri români a ajuns în Grecia. Peste 450 de pompieri din 11 state vor fi detașați preventiv în caz de incendii masive

O echipă de 40 de pompieri români, prima din cele șase unități europene așteptate, a ajuns în Grecia. Aceștia vor interveni în caz că incendiile de vegetație vor izbucni și vor fi de necontrolat.

Incendiile puternice de vegetație din Grecia sunt, deja, cunoscute an de an. Planul presupune, de această dată, detașarea a sute de pompieri din diverse țări în statele care prezintă risc ridicat de incendiu. Astfel, prima echipă de pompieri români, formată din 40 de persoane, a ajuns în Grecia.

Citește și: Vara anului 2022, cea mai periculoasă din istoria lumii. Peste 20.000 de persoane au murit în vestul Europei din cauza valurilor de căldură

Echipa a fost întâmpinată de adjunctul ministrului pentru criza climatică și protecție civilă, Evangelos Tournas, care le-a mulțumit pentru efortul depus.  

„Criza climatică a provocat probleme enorme, mai ales în Europa mediteraneeană. Din nefericire, le-am resimțit și noi în cel mai rău mod posibil aici, în Grecia”, a declarat acesta.  

Unitatea românească va rămâne în Grecia două săptămâni, după care va fi înlocuită de alți 40 de militari. 

Citește și: Peste 150.000 de hectare de pădure au fost afectate de incendiile de vegetație

Peste 150.000 de hectare de pădure au fost afectate de incendiile de vegetație de anul trecut

Incendiile de vegetație au afectat 700.000 de hectare din Uniunea Europeană și 150.000 în România.

O suprafață de aproape trei ori mai mare decât Luxemburugul a ars în Uniunea Europeană, mai exact 150.000

de hectare de pădure. Spania este cea mai afectată țară de incendiile de vegetație, peste 283 de hectare fiind arse.

Citeste si:  Incendiu puternic în Parcul IOR. Pompierii intervin de urgenţă

“Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, cu cea mai mare suprafață de  pădure arsă  în această perioadă a anului, de când există date, din 2006”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru ajutor umanitar și management al crizelor.

România se află pe locul al doilea dintre țările cele mai afectate de incendiile de vegetație.

Citeste si:  3.000 de oameni au fost evacuați din cauza incendiilor din sudul Franței

3.000 de oameni au fost evacuați din cauza incendiilor produse în Franța

În sudul Franței a izbucnit un incendiu violent declanșat de la un utilaj agricol. Acesta a izbucnit la Massegros, în departamentul Lozere și s-a extins în direcția Aveyron, până în satul Mostuéjouls. Incendiul a izbucnit pe data de 9 august 2022.

Citeste si:  România este în alertă: Sute de hectare ard de mai bine de 48 de ore

Pompierii au aprins mai multe "focuri tactice" pentru a controla extinderea unui foc mai mare.

Citeste si:   O pădure din Vrancea este în flăcări. Pompierii s-au luptat ore bune cu focul

Locuitorii din satul Mostuéjouls au fost evacuați, acesta fiind nu departe de pădurea de unde a izbucnit incendiul.

 

 

 

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri