Ciprian Ciucu a lipsit în ultima vreme din spațiul public deoarece acesta a fost infectat cu coronavirus. El a precizat că a reușit să se recupereze mult mai ușor datorită vaccinului.
Primarul sectorului 6 a precizat că a trecut printr-o perioadă grea, când a fost infectat cu coronavirus, însă faptul că acesta este vaccinat l-a ajutat enorm să se recupereze rapid.
”Faptul că am fost vaccinat m-a ajutat enorm”
”Altfel, am fost puțin prezent mediatic deoarece am avut covid 19, în curând ies din izolare. Am avut o primă săptămână grea, cu fel și fel de dureri, frisoane și suferințe, dar faptul CĂ AM FOST VACCINAT M-A AJUTAT ENORM ca recuperarea să fie rapidă. Acum, la finalul celei de a doua săptămâni sunt bine, determinat, energizat, pe telefoane și abia aștept să îmi reiau activitatea imediat ce se vor finaliza cele 14 zile de carantină!”, a scris Ciprian Ciucu.
De asemenea, Ciprian Ciucu a ținut să sublinieze faptul că vaccinul te poate ajuta să nu ajungi la ATI.
”Vaccinul face diferenta dacă ajungeți sau nu la ATI”
”Retineti: vaccinul face diferenta dacă ajungeți sau nu la ATI, dacă aveți o formă ușoară a bolii, dacă rămâneți fără sechele și fără să vă scadă numărul de ani din viață, mai târziu la bătrânețe, din cauză că vă sunt afectate acum organele interne! Doar vaccinul si datele statistice o confirmă, vă poate proteja semnificativ sănătatea! Doar vaccinul! Restul e gragară politicianistă și multă prostie!”
, a scris Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.Citeste si: S-a aflat cine este viitorul lider al PNL București
Cine este, de fapt, Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu s-a născut la data de 16 martie 1978, în Pitești, România și este un om politic român. A fost consilier general al Municipiului București, ales pe listele PNL, din iunie 2016 până în decembrie 2019, când a demisionat pentru a deveni președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.