Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Sighetu Marmației, frumusețea unică din Nordul țării

”ROventura” ne invită, sâmbătă, de la ora 15:00, să continuăm poveștile de călătorie de unde le-am lăsat săptămâna trecută și ne poarte pașii prin fosta capitală a Maramureșului.

”ROventura” ne invită, sâmbătă, de la ora 15:00, să continuăm poveștile de călătorie de unde le-am lăsat săptămâna trecută și ne poarte pașii prin fosta capitală a Maramureșului.

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Drogurile, pe bandă rulantă în școli

Sighetu Marmației, fosta capitală a Maramureșului istoric, se află în inima tuturor frumuseților din Nordul țării. Pe lângă tradiție și istorie locală, descoperim și povestea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, un loc pe care fiecare român ar trebui să-l vadă măcar o dată-n viață.

Așezare cu o prezență semnificativă în istoria României, aflată la granița de Nord a țării, dar chiar în inima Maramureșului istoric, Sighetu Marmației este un oraș plin de istorie și povești, căutat de turiști îndeosebi pentru apropierea de toate obiectvele importante ale regiunii, indiferent că vorbim despre mănăstiri, mocăniță, Cimitirul Vesel sau satele pitorești de pe văile atât de umblate ale Maramureșului istoric.

Citește și: VIDEO- Asta-i România! Viața la peste 100 de ani

Unele dintre cele mai vechi și interesante muzee din țară se află aici; lăcașuri de cult și meșteri populari, expoziții fabuloase, precum și monumente istorice și-o atmosferă de vechi târg, absolut fermecătoare, toate, adunate, merită să pună Sighetu Marmației pe lista noastră de călătorii. 

Casa Memorială Elie Wiesel, Palatul Cultural și Muzeul Satului Maramureșan își vor dezvălui povestea în ediția viitoare a emisiunii insă acum roventurienii ne vor prezenta un loc pe care orice român ar trebui să-l viziteze, măcar o dată-n viață.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței sau... al durerii, cum a intrat în conștiința populară, este cel mai important obiectiv turistic din oraș și nu numai.

Citește și: Kanal D, primul loc în audiențe, cu emisiunea de reportaje „Asta-i România!”

Dacă “cea mai mare victorie a Comunismului a fost crearea omului fără memorie”, cum spunea Ana Blandiana, fondatoarea muzeului de la Sighet, aici chiar experimentăm acum o resuscitare a memoriei colective.

Rolul muzeului este esențial atât în istorie, cât și în prezentul unei comunități care învață să trăiască din Turism. Și pentru că vrem să ne continuăm călătoria, bucurându-ne de ospitalitatea moroșenească, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, vom trece pragul unor gazde minunate care își răsfață oaspeții cu bucate alese. 

Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, emisiune prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...