Sărbătoare 13 iunie 2022: Tradiţii pentru a doua zi de Rusalii. Sărbătoarea de Rusalii este celebrată la exact 50 de zile după Învierea Domnului. Prima zi de Rusalii pică întotdeauna într-o duminică, iar în cea de-a doua zi de Rusalii, lunea, când se sărbătorește Sfânta Treime.

Sărbătoare 13 iunie 2022: Sfânta Treime sau Lunea Sfântului Duh  

Rusaliile ortodoxe 2022, prăznuite, potrivit calendarului ortodox 2022, la 50 de zile după Paște 2022 și la 10 zile după Înălțarea Domnului, pică în acest an pe 12, respectiv 13 iunie.

A doua zi de Rusalii mai este denumită și Lunea Sfântului Duh sau Lunea Rusaliilor. În această zi, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi.

Slujba Sfintei Treimi a fost aşezată a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după fiinţă, dar care are trei feţe sau ipostasuri, Tatăl, Fiului şi Duhul Sfânt.

Citeste si: Ce să mănâncă de Rusalii 2022? Tradiţia de mult uitată

Lunea Sfântului Duh, tradiţii și obiceiuri

Creștinii sunt îndemnați de reprezentanții Bisericii Ortodoxe, să petreacă Lunea Sfântului Duh în pace și înțelegere, pentru că în această zi blestemele se prind, dar se și întorc asupra celui care le invocă.

În tradiția creștină se spune că cei care se ceartă în Lunea Sfântului Duh vor avea parte de necazuri.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."- wowbiz.ro

În această zi, este interzis scăldatul sau spălatul, „rusaliile“ sau zânele apelor continuându-şi sărbătoarea şi astăzi.

Citeste si: Felicitări de Rusalii 2022: Fie ca Pogorârea Duhului Sfânt să vă aducă pace, iubire şi fericire în familie!

De Sfânta Treime, oamenii duc la biserică, spre sfințire, ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a le folosi pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Mai mult, ramurile de tei, soc sau mure sfinţite se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În trecut, preoții mergeau la câmp împreună cu țăranii ca să se roage pentru o recoltă bogată și să stropescă ogoarele cu apă sfințită.

Citeste si: Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul său au rămas blocați în pădure: „Am plecat prin pădure, pe jos, să căutăm o pensiune.”- kfetele.ro

Citeste si: Lora sare în apărarea Sânzianei Negru după scandalul de la Electric Castle: ”Bunul simț aruncat la gunoi este mai grav”- radioimpuls.ro

Citeste si: Urări creştine de Rusalii 2022: Imagini cu text pentru prietenii de pe reţelele de socializare

Nici în a doua zi de Rusalii, nu se muncește la câmp, dar nici în gospodărie.

De asemenea, de Rusalii nu se coase, nu se taie, tunde, nu se face curat în casă, și nici nu se curăță grădinile. Nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece spiritele rele sunt libere, iar oamenii pot fi ademeniți de ele.

Citeste si: Ce sunt ielele? Tradiţii de Sânziene 2022


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si