Părinții celorlalți copii fac acuzații serioase.
Chiar dacă are o vârstă fragedă, copilul este foarte agresiv iar colegii sunt pur și simplu îngroziți să mai calce în unitatea de învățământ.
O situație halucinantă a băgat frica în mai mulți părinți care au copiii înscriși în clasa pregătitoare la Liceul Andrei Mureșanu din Brașov. Părinții a 18 dintre cei 20 de copii din clasă refuză cu desăvârșire să îi mai lase pe cei mici la ore, pentru că se tem pentru siguranța acestora.
Toată tensiunea de la unitatea de învățământ a devenit cunoscută după ce copiii s-au plâns părinților că sunt agresați de un alt copil din clasa lor, în vârstă de doar 7 ani.
Băiatul violent a venit în clasă în luna octombrie, iar de atunci ar fi cauzat doar probleme.
„A fost bătut băiețelul meu, împreună cu un alt coleg, cu cureaua la ora de educație fizică și sport”, „Copilul meu, din păcate, din prima zi când a venit copilul agresiv la școală, a fost lovit cu pumnii în ambii ochi”, „A avut un comportament agresiv și față de copiii noștri și față de doamna învățătoare de la început.
Citește și: Adolescentul care și-a băgat profesoara în spital, exmatriculat în al 12-lea ceas
Situația este foarte gravă, astfel că a ajuns și în fața autorităților locale din Brașov, care încearcă să găsească variante pentru ca toți copiii să poată lua parte la ore în siguranță și liniștiți. Prefectul a spus că în acest moment se caută intens soluții, în timp ce DGASPC a precizat că elevul va beneficia de consiliere și ghidare școlară.