VIDEO | Se dă o bătălie pe viață și pe moarte la serviciile de ambulanță, sufocate de apeluri de la cei care se simt rău și vor să se testeze

VIDEO | Se dă o bătălie pe viață și pe moarte la serviciile de ambulanță, sufocate de apeluri de la cei care se simt rău și vor să se testeze

În Capitală, salvările ajung și după câteva ore la pacienți, iar asta nu e deloc bine, dacă ne gândim că de multe ori există oameni pentru care fiecare clipă e vitală. Speriați de avalanșa de infectări, ceilalți fug să se vaccineze. Unii nu cred în imunizare, dar se duc de teamă să nu dea peste necazuri. La terapie intensivă mai sunt 5 locuri în toată țara.

Salvarea s-ar putea să nu ne mai salveze la câte apeluri se fac la 112. În ultimele trei zile s-au făcut 14 mii de testări la domiciliu, iar în acest ritm angajații spun că sunt epuizați.

„Eu una sunt foarte obosită, nu știu cât pot să o mai duc așa!”  , a declarat o angajată a Serviciului de Ambulanță pentru Știrile Kanal D. 

Citeste si: Autoritățile au decis că şcolile pot funcţiona cu prezenţă fizică indiferent de rata de infectare din localitate

Serviciul de Ambulanță nu mai face față cererilor

La asta se adaugă cazurile de urgență maximă, cu pacienți infectați cu Covid în stare gravă, pentru care fiecare minut în plus e un pas spre prăpastia morții.

Grav e că ambulanțele ajung și după câteva ore la pacienți.

„Astăzi, după 900 de adrese să fie rezolvate, au rămas în așteptare peste 1.800 de adrese, nu vorbim de

pacienți, la o adresă pot fi de la 2 la 11 pacienți!”, a declarat Alis Grasu, managerului Serviciului de Ambulanță

București, pentru Știrile Kanal D. 

Citeste si: Medicamentul Favipiravir ar putea fi eliberat în ambulatoriu, anunță Ministerul Sănătății

În ultimele 24 de ore, România a raportat peste 10 mii de infecții nou diagnosticate

Speriați de explozia de cazuri și constrânși de restricțiile care ne pasc, tot mai mulți au fugit spre centrele de vaccinare.

„Dar ce v-a determinat să veniți astăzi să vă vaccinați? Frica că vine Delta și ne omoară.

Frica, mami, frica!”

Autoritățile au transmis astăzi că mai sunt doar 5 paturi libere în secțiile de terapie intensivă din toată țara: trei în București, unul în Galați și altul în Vrancea!

Citeste si: Școli deschise și după rata de incidență mai mare de șase la mia de locuitori, însă cu câteva condiții. Declarațiile făcute de Florin Cîțu

Urmăriți materialul întreg în cadrul Jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00. 


Reporter

Numele meu este Tatiana Gavrila, în prezent sunt reporter Știrile Kanal D, iar de 2 ani îmi petrec timpul, pe teren. Sunt o fire curioasă și plină de viață, iar cel mai mult îmi place să interacționez cu oamenii, să le aflu opiniile și poveștile. Mi-am dorit să fiu reporter încă din liceu, iar visul meu s-a materializat după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării.

Am făcut practică în mai multe trusturi de presă, am terminat și o școala de televiziune, cu specializare prezentator-reporter, între timp am absolvit si programul de masterat în Jurnalism Tematic, iar într-un final mi-am găsit locul în sânul familiei Kanal D.

Reporter

A intrat in lumea știrilor in 2016. Fie ca este vorba despre procesele controversate ale unor personaje cunoscute, politice sau din showbiz, fie ca vorbim despre tragedii care șochează, isi dorește sa fie cea care ia pulsul din mijlocul acțiunii. Pasiunea pentru dreptul penal a descoperit-o odată cu debutul in jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri