Tânăr de 26 de ani, dat dispărut, găsit mort într-o zonă greu accesibilă din Tulcea

Tânăr de 26 de ani, dat dispărut, găsit mort într-o zonă greu accesibilă din Tulcea

Un tânăr de 26 de ani, dispărut de câteva zile, a fost găsit mort în Tulcea.

Un tânăr de 26 de ani, dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit mort într-o zonă cu vegetație deasă și greu accesibilă din apropierea orașului Babadag, din Tulcea. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Tânăr de 26 de ani, dat dispărut, găsit mort într-o zonă greu accesibilă din Tulcea

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii au făcut căutări în zona împădurită din apropierea orașului Babadag, după ce tânărul fusese dat dispărut pe 21 iulie. 

„În cadrul acţiunilor de căutare, într-o zonă greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, a fost identificat trupul neînsufleţit al bărbatului. Cadavrul a fost preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Tulcea.

Trupul tânărului a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Tulcea, unde urmează să fie făcută necropsia.
No ad for you
În urma acesteia, medicii vor stabili cauza exactă a decesului.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a afla în ce împrejurări a murit tânărul. Dispariția sa a fost anunțată pe 21 iulie. Acesta plecase pe 17 iulie din locuința închiriată în care stătea în Babadag și nu mai revenise.

Citește și: Un pescar s-a înecat într-o baltă din Dolj, după ce a intrat în apă pentru a-și recupera lansetele


Îți Recomandăm Și...
Parteneri
Parteneri