Tensiuni uriașe între Bianca și Mihaela. Bianca este acuzată că vrea să intervină într-un cuplu

Tensiuni uriașe între Bianca și Mihaela. Bianca este acuzată că vrea să intervină într-un cuplu

(Sursa foto: Captură KANAL D)

Bianca și Mihaela au avut parte de o mică altercație în care a fost implicat și Robert. Concurenta a fost acuzată că vrea să despartă cuplul.

Mihaela a mărturisit că a fost supărată de Bianca, după ce i-ar fi spus mai multe lucruri în vestiar.  

„M-a supărat Bianca pentru că de fiecare dată îmi zice că îmi spune în vestiar sau la hotel unele lucruri pe care le vede la Robert. I-am zis să le spună în emisiune dacă are ceva de zis, nu te ascunde. Mi-a zis că Robert nu s-ar întrista dacă aș pleca, dimpotrivă, s-ar bucura, ceea ce m-a scos din minți, efectiv, am ieșit afară să nu-i fac ceva! Nu-s violentă dar nu știu, nu îmi place”, a declarat Mihaela. 

Citește și: Bianca nu mai suportă relația lui Robert cu Mihaela. Concurenta a răbufnit: „Un cuplu fals!”

Ce spun cele două concurente

Andreea Mantea a adus în discuție și despre altercația avută între cele două concurente.

 

„Da, a spus și asta, într-adevăr. Că ar mai fi persoane care sunt de aceeași părere cu ea, că dacă eu aș pleca pentru tine (n.r.: pentru Robert) ar fi o ușurare și că ți-ar fi mult mai ușor aici, în emisiune”, a spus Mihaela. 

Concurenta este acuzată că vrea să îi despartă pe Robert și Mihaela.  

Citește și: Marinel a făcut primele declarații după eliminarea din Casa Iubirii! De ce și-a dorit tânărul să părăsească competiția? „S-a văzut pe TV că îmi doresc să ies”

No ad for you

„Cred că majoritatea așa crede. În momentul în care Mihaela se arăta foarte tristă de decizia băieților, plângea, Robert era cu zâmbetul pe buze. Eu n-am vrut să comentez chestia asta în emisiune pentru că mi se aduce acuza că eu m-aș băga în cuplul lor, și am preferat să-i spun în vestiar că Robert râdea când tu plângeai pentru că, pentru el, strict din punct de vedere al competiției, i-ar fi mai ușor fără cuplu, atât”, a

declarat Bianca, conform Kanal D.  

Bianca nu mai suportă relația lui Robert cu Mihaela. Concurenta a răbufnit: „Un cuplu fals!”

Tensiunea crește în Casa Iubirii! Bianca dă totul afară! Concurenta nu vede deloc cu ochi buni relația lui Robert cu Mihaela.

În gală, Bianca a mărturisit că lui Robert nu îi pasă de Mihaela și că nu i-ar părea rău dacă aceasta ar părăsi Casa Iubirii.

Citește și: Marinel, totul despre relația cu Cristina. Ce s-a întâmplat între cei doi, de fapt? „Nu-mi place să plângă o fată din cauza mea”

Se pare că Bianca nu mai suportă situația dintre Mihaela și Robert.

Bianca a spus că Robert și Mihaela nu ar forma nimic mai mult decât un cuplu fals. Tensiunile dintre Bianca și cuplul format din Mihaela și Robert se țin lanț. Discuțiile se pare că continuă și luni, iar Bianca nu pare că vrea să pună punct subiectului și continuă să facă dezvăluiri.

Citește și:  FOTO- Bianca și Ionuț, la date! „Pui presiune pe mine. Am rețineri, știu că tu te joci!”

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri