
Incendiu puternic la o vilă din sectorul 3 al Capitalei
O tragedie s-a petrecut în această dimineață în Capitală, la o vilă din sectorul 3, în zona Alba Iulia. Un copil de 14 ani a fost găsit mort în urma unui incendiu puternic.
Un copil în vârstă de 14 ani a murit, iar un bărbat în vârstă de 44 de ani s-a ales cu arsuri pe aproximativ 25% din suprafața corporală, în urma unui incendiu ce a avut loc la o vilă din Sectorul 3.
Incendiul s-a produs la o vilă P+2 și s-a extins la o locuință plan parter din vecinătate. Suprafaţa afectată este de aproximativ 200 mp, în cea mai mare proporţie fiind afectat acoperişul vilei.
Intervenție a salvatorilor la incendiul de amploare
La locul tragediei au intervenit 10 autospeciale de stingere, o maşină de descarcerare, o autoscară, două ambulanţe SMURD.
„Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 5.00 dimineața și în mod progrezisv au fost concentrate 10 autospeciale de stingere. Au fost mai multe apeluri succesive care anunțau aceste incendiu. La momentul sosirii autospecialelor era o intensitate foarte mare a flăcărilor, vizibilă de la distanță, semn că și incendiul avea o dezvoltare de mai mult timp.
Cauza incendiului, necunoscută
După câteva ore, incendiul a fost stins și se efectuează ultimele verificări. Cauzele nu sunt încă cunoscute, așa cum a explicat purtătorul de cuvânt al ISU București.
„În acest moment incendiul este localizat, se lucrează doar pentru verificarea spațiilor interioare, a ultimelor focare, deci nu mai sunt pericole și urmează cercetarea cauzelor. În acest moment nu există o cauză preliminară, colegii mei cercetează. Doar ceea ce am spus, din câte observăm, incendiul s-a dezvoltat în fază incipientă la locuința plan+ parter, către locuința P+2”, a mai precizat Daniel Vaile, purtătorul de cuvânt ISU București, pentru B1 TV.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.