Traian Băsescu, alungat din vila de protocol. Un fost deputat se oferă să-l găzduiască gratuit
Fostul deputat roman Cristian Rizea se oferă să-l găzduiască gratuit la Chișinău pe fostul președinte al României, Traian Băsescu, după ce Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat i-a cerut să elibereze vila de protocol în care locuiește.
„ Chiar dacă am fost adversari în politica dâmbovițeană, nu pot să accept modul în care sistemul din România îl umilește pe fostul președinte al României, Traian Basescu! E inadmisibil să fie evacuat forțat, așa cum în perioada mandatului său România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Acesta este un adevăr incontestabil, ne place sau nu ne place de Traian Băsescu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.
Fostul președinte are probleme de sănătate
Politicianul a stat timp de mai multe zile într-un spital din Bruxelles. El a primit tratament pentru că are probleme serioase de sănătate. Acum a fost externat și se simte mai bine.
Băsescu a fost externat din spital, asta după ce ajunsese de urgență în Bruxelles din cauza problemelor de sănătate. Fostul președinte a fost acum surprins la vila de protocol din București, la scurt timp după ce a ieșit din unitatea medicală, potrivit Antena 3.
Citeste si: Noi vești pentru pensionari. Ministrul Muncii: „Nu voi semna o reformă care să ducă la sărăcia cetățenilor”
Cuplul nu mai are voie să locuiască la vila protocol, după ce Trăian Băsescu a pierdut dreptul de a mai sta în vila de protocol după decizia definitivă a instanței că a fost colaborator al Securității.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”