
Un bărbat și o femeie au murit carbonizați într-o mașină care a luat foc la ieșire de pe A1
O mașină a luat foc după ce a ieșit de pe autostrada A1. Un bărbat și o femeie au fost găsiți carbonizați în interiorul autoturismului.
O mașină care a părăsit autostrada A1 către municipiul Pitești a luat foc. Ajunse la locul intervenției, autoritățile au descoperit două cadavre carbonizate, care ar fi ale unui bărbat și ale unei femei, potrivit informațiilor transmise de antena3.ro.
Un bărbat și o femeie au murit carbonizați într-o mașină care a luat foc la ieșire de pe A1
Nenorocirea s-a petrecut în cursul zilei de sâmbătă, 15 februarie.
Citește și: Ea este românca care a murit împreună cu soțul ei, în Italia. Alis avea 42 de ani și era din Galați
"Este vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, care ulterior a luat foc.
Potrivit primelor informații transmise de polițiști, în interiorul mașinii au fost descoperite două cadavre carbonizate.
"Eveniment rutier cu autoturism care a ieșit în afara carosabilului, ulterior luând foc, pe breteaua de ieșire de pe Autostrada A1 către zona Podul Viilor din municipiul Pitești.
Din primele date, două persoane decedate se află în interior. Polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi- Autostrada A1 sunt la fața locului pentru cercetări", a trasmis Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.
Autoritățile au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a identifica cadavrele și pentru a afla cum s-a produs tragedia.