Un restaurant din București a fost amendat pentru mai multe nereguli

Un restaurant din București a fost amendat pentru mai multe nereguli

(Sursa foto: b365.ro)

ANPC a dat o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru mai multe nereguli găsite în restaurant.

ANPC a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, că au fost verificate mai multe restaurante din Capitală cu privire la neregulile găsite. Astfel, mai multe produse alimentare au fost găsite expirate, lăsate în zone ruginite, iar peștele era expus la o temperatură mai ridicată decât cea a normalului.

Citeste si: ANPC a descoperit 444 de kilograme de pește și fructe de mare congelate, depozitate incorect

”Din păcate nu este primul restaurant în care găsim nereguli, care pot afecta sănătatea consumatorilor. Academia Comisarilor ne-a dezvoltat atenţia la detalii, pentru a nu-i lăsa pe operatorii economici să fie neglijenţi faţă de clienţii lor, niciun moment, exact aşa cum prevede legea. Supraveghem cu aceeaşi exigenţă şi modul în care aceştia aduc la îndeplinire măsurile aplicate. Şi, desigur, dacă acest lucru se întâmplă şi constatăm că nu mai este niciun pericol pentru consumatori, procedăm în consecinţă”, a

declarat Răzvan Banu, comisar ANPC.

Citeste si: Autoritățile au aplicat amenzi uriașe după efectuarea mai multor controale la depozitele de legume/fructe din Bucureşti

45 de kilograme de mâncare au fost retrase de la comercializare, iar restaurantul a ost închis temporar până la remedierea tuturor problemelor din interior.

444 de kilograme de pește au fost confiscate de către ANPC

Comisarii din Constanța au găsit mai multe nereguli în luna iunie și au confiscat 444 de kilograme de fructe de mare și pește, depozitate incorect, la temperaturi ridicate.
Firma care deținea aceste produse și le distribuia la restaurante a fost amendată cu 10.000 de lei.

Citeste si: Controale ANAF în benzinării pentru a verifica dacă se respectă reducerea de 50 de bani. Vezi anunțul premierului Nicolae Ciucă

"Au fost identificate 444 de kilograme de diverse sortimente de peşte şi fructe de mare congelate depozitate ambiental, în afara camerei frig, fără a se respecta temperatura de -18 C indicată de producător, rupându-se astfel lanţul termic care garantează calitatea produsului congelat. A fost dispusă măsura amenzii de 10.000 lei şi a fost emisă ordonanţă de distrugere produse în valoare totală de 8.880 lei. Operatorul economic va face dovada distrugerii produsele neconforme la un operator economic în termen de zece zile”, a

afirmat Horia Constantinescu.


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri