Serviciul de informații olandez a anunțat joi că a oprit un agent militar rus care încerca să folosească o identitate falsă pentru a se infiltra în Curtea Penală Internațională (CPI), care investighează acuzațiile de crime de război în Ucraina, relatează Reuters.
Pe numele său, Serghei Vladimirovici Cherkasov a încercat să intre în Țările de Jos ca cetățean brazilian pentru un stagiu la Curtea Penală Internațională din Haga în aprilie, a declarat șeful agenției pentru Reuters.
Planul unui spion rus a fost demascat de autoritățile din Olanda
„Aceasta a fost o operațiune GRU pe termen lung, care a costat mult timp, energie și bani”, a declarat șeful agenției de informații olandeze Erik Akerboom, folosind acronimul pentru serviciul de informații militar al Rusiei.
Potrivit surselor, bărbatul se prezenta drept Viktor Muller Ferreira și a fost preluat de pe aeroport olandez. El a fost declarat străin indezirabil și pus în următorul zbor înapoi spre Brazilia, unde se confruntă cu proceduri judiciare, a adăugat acesta.
"Ne arată clar ce fac rușii- încearcă să obțină acces ilegal la informațiile în cadrul CPI. Clasificăm acest lucru drept o amenințare la nivel înalt", a spus Akerboom, acesta adăugând că CPI îl acceptase ca stagiar.
Spionul rus ar fi avut un plan pus la punct în detaliu
„Cerkasov a folosit o identitate falsă bine construită prin care și-a ascuns toate legăturile cu Rusia în general și cu GRU în special”, se arată în comunicat.
Olandezii au expulzat în ultimii ani peste 20 de ruși acuzați de spionaj.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.