Chiar dacă nu știi sigur dacă de Revelion vei avea voie să ieși din casă, nu strică să îți faci câteva planuri în acest sens. Însă trebuie să ții cont și de anumite aspecte, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19.
Ce reguli au fost impuse anul trecut în România, din cauza pandemiei de COVID-19?
Unde ne vom petrece sărbătorile de iarnă, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19?
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat preciza în 2020, că în contextul pandemiei, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost în urmă cu un an. Astfel, pentru cei care obișnuiau să își facă rezervări în străinătate îi avertizează că ar putea fi un demers riscant și totodată riscă să-și piardă banii.
Șeful DSU era întrebat atunci și despre cum vor fi sărbătorile de Crăciun și Revelion, în condițiile în care de Paște nu fusese permis accesul credincioșilor în biserici, Raed Arafat declara că este foarte greu să se preconizeze cum va fi în decembrie și că depinde cum va evolua situația epidemiologică.
Citeste si: Raed Arafat: „Situaţia este una îngrijorătoare. Impactul nu este ce s-a bănuit să fie asupra copiilor...
„Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie- care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion”, explica Raed Arafat.
„Petreceri de Revelion ca în alți ani- eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019- nu cred! Nu cred!”,
Citeste si: Nelu Tătaru spune că statele europene se tem accentuarea pandemiei. Restricțiile nu vor întârzia să apară
În 2020, autoritățile recomandau ca vacanțele să aibă loc acasă: „Preferabil, vacanța acasă!”
În urmă cu un an, Raed Arafat le spunea românilor care în alți ani în aceeași perioadă deja căutau oferte pentru Revelion că și-ar păstra același sfat pe care l-a dat și înainte de concediile de vară: „Preferabil, vacanța acasă!”.
„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Acum e totul OK, peste 10 zile o țară vine și-ți spune: cei care vin din România- carantină 14 zile, cei care vin din Franța- carantina 14 zile etc. și te trezești în situația că nu mai poți să-ți faci concediul afară. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect- ceea ce mă îndoiesc să fie așa- atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase- și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!” , a mai declarat Raed Arafat, în umră cu un an.
Autoritățile vor anunța în ce situație ne află și vor lua noi decizii în contextul acestei creșteri a numărului de cazuri COVID-19. Însă, ce ne rămâne de făcut este să sperăm că situația epidemiologică nu se va înrăutății în viitorul apropiat, astfel ne putem petrece sărbătorile acolo unde ne dorim.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.