Vaccinarea obligatorie pentru personalul medical, în Franța

Noi măsuri în Franța, de teama variantei Delta de coronavirus

(Sursa foto: Pixabay)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni seara că vaccinarea personalului medical devine obligatorie, acelaşi anunţ fiind făcut luni şi de autorităţile din Grecia.

Președintele francez a anunţat luni o serie de măsuri pentru a-i încuraja pe francezi să se vaccineze, în special generalizarea permisului sanitar şi obligaţia de vaccinare pentru personalul de îngrijire, cu scopul de a stăvili răspândirea variantei Delta.

Citeste si: Afecţiune neurologică rară după vaccinul Johnson & Johnson

Macron: Vaccinul ne protejează contra variantei Delta 

"Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care vor fi în contact cu persoane fragile", a anunţat Emmanuel Macron, care a avertizat că din "15 septembrie vor fi efectuate controale şi se vor lua măsuri".

"Avem un mare avantaj: vaccinul. Acesta ne protejează contra variantei Delta. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările. Începe o nouă cursă de viteză", a adăugat Macron, potrivit News.ro.

Citeste si: Stare de urgență în Tokyo, cu doar 10 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice

Ce este permisul sanitar

Emmanuel Macron a precizat: "Să trecem restricţiile asupra celor nevaccinaţi, mai degrabă decât asupra noastră". El a anunţat apoi generalizarea permisului sanitar, un dispozitiv care face posibilă verificarea faptului că o persoană este vaccinată sau necontaminată.

"Permisul sanitar se va aplica în cafenele, restaurante, centre comerciale, precum şi în spitale, case de bătrâni, unităţi medico-sociale, dar şi în avioane, trenuri şi autocare pentru călătorii lungi, şi numai cei vaccinaţi şi persoanele testate negativ vor avea acces la acele locuri", a declarat Emmanuel Macron, care a adăugat că va fi impus în circa zece zile şi pentru locurile de agrement şi cultură.

Citeste si: România, în stare de alertă pentru alte 30 de zile. Revenim la mască pe străzi dacă intram în valul 4 al pandemiei?

Vaccinarea personalului medical, obligatorie și în Grecia

Tot luni, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că, începând de la 1 septembrie, vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul medical. De asemenea, de la 16 august, vaccinul este obligatoriu pentru persoanele care lucrează în aziluri.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri