Avocata care a acroșat intenționat un motociclist în Iași a fost condamnată, după ce pronunțarea sentinței a fost amânată de trei ori.
Femeia a fost condamnată de către magistrații Curții de Apel la 7 ani de închisoare pentru tentativă la omor. Maximul prevăzut de Codul Penal pentru pentru această infracțiune este de 10 ani de detenție.
De asemenea, judecătorii au decis că avocata trebuie să plătească și cheltuielile de judecată în valoare de 13 820 de lei, dar și daune morale de 20 000 de euro către victimă.
Incidentul a avut loc în seara de 30 mai, în jurul orei 22:00.
„Avocata era oprită pe șoseaua Nicolina, la semaforul situat la intersecția cu strada Sălciilor, pe direcția Podu Roș – CUG, pe banda a doua. Pe prima bandă era oprită o motocicletă Kawasaki, condusă de A.I.V. După plecarea de la semafor, Mercedesul a trecut pe prima bandă, apropiindu-se periculos de mult de motocicletă.
Precizăm că decizia Curții de Apel nu este definitivă și poate fi contestată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În momentul în care femeia a fost luată la întrebări de procurori, avocata a invocat un motiv halucinant pentru care l-a lovit pe motociclist. Aceasta le-a spus anchetatorilor că rucsacul cu ecrane led pe care tânărul îl avea în spate pentru o mai mare vizibilitate în trafic o scotea din minți.
„Când m-am uitat în oglinzi am văzut cum venea mașina respectivă cu viteză foarte mare din spatele meu, mi-a venit bordura în genunchi, am închis ochii încă o dată am încercat să-mi duc mâinile la cap să mă strâng ghemotoc. Am zis că dacă apăs pe frână sigur o să fie un impact foarte mare, am preferat să accelerez, după cum se vede și în video, eram pe prima bandă, am accelerat, m-am dat pe banda doi ca să pot să-i las prima bandă liberă să meargă înainte, să nu fie un impact, dar șoferul respectiv a tras de volan, a venit spre mine.
Deci dacă nu aveam cască sau ghiozdanul, cu siguranță eram rănit... Mi-a fost teamă, mi-a fost teamă de prima oară când a tras de volan, am zis că vrea să mă dea jos după cum a tras de volan și s-a apropiat de mine, putea să mă împingă, să mă dea jos de pe moticicleta fără niciun motiv, nici măcar nu ne-am uitat ochi în ochi sau să văd cine e”, a povestit victima la acea vreme.