VIDEO- Artistul cu casa plină de necuvântătoare. Nicolae Turcu are o mare pasiune pentru papagali și căței

Artistul Nicolae Turcu are casa plină de necuvântătoare. Cântărețul de muzică populară are 12 păsări.

"Artistul Nicolae Turcu are o mare pasiune pentru papagali și căței. Cântărețul de muzică populară are 12 păsări, iar legătura cu ele e una impresionantă. Iată imaginile", a transmis Simona Pătruleasa.

Artistul cu casa plină de necuvântătoare

Nicolae Turcu este un artist apreciat în Ardeal, dar dincolo de activitatea sa muzicală, are o mare pasiune pentru animale și păsări.

"Pentru mine este un mod de viață, nu este un hobby, nu concep viața fără ei.

Fără oameni mai că m-aș descurca, dar fără animale nici poveste", a declarat Nicolae Turcu, artist.

De când era mic, artistul a fost înconjurat de animale, iar astăzi îl găsim într-o casă plină de cățeluși și papagali.

"De la stânga la dreapta. Ea este Ava, Imi, Odin și Eida. Sunt o specie de papagal caique se numește, papagalul clovn cum este cunoscut de iubitorii de papagali, în sensul că fac toate prostioarele posibile. În schimb este o specie foarte atașată de stăpân... vedem asta și acum. Nu mă pupa până la sânge...da", a declarat Nicolae Turcu, artist.

În total, Nicolae Turcu are în casă 12 papagali. Cei mai simpatici sunt și noii veniți, care fac năzbâtii în fiecare zi.

"Când plec de acasa le pun jucărioare noi, în momentul în care se plictisesc le iau, le ascund sau le cumpăr altele...

este o specie foarte activă, se plictisește foarte repede și de aia proprietarul de caique trebuie saăia in calcul că atunci când vrea să își achiziționeze o astfel de pasăre trebuie să îi stimuleze inteligența pentru ca altfel intra în depresie", a declarat Nicolae Turcu, artist.

Ziua artistului începe mereu cu animăluțele în preajmă. Înainte să își bea cafeaua le pregătește micul dejun papagalilor, iar seara se încheie cu o porție bună de joacă.

"Le pregătesc mâncărica, specia asta mănâncă 80 la sută fructe și legume și restul pelete sau semințe, au vreo 4 feluri de mâncare, asta necesită timp, dar asta mă și relaxează", a declarat Nicolae Turcu, artist.

Dar să facem cunoștință și celelalte vedete din familia artistului.

"Aici avem așa: mamă, fiica ei și puișorul de 9 luni. Ei defapt sunt cățeii soției.

Când soția e acasă, eu nu exist. Nici nu mă bagă în seamă, eu sunt responsabil numai cu plimbatul. Când soția nu e acasă, sunt bun și eu", a declarat Nicolae Turcu, artist.

Nicolae Turcu imortalizează toate momentele frumoase și amuzante pe care le trăiește alături de necuvântătoarele din locuința sa, iar filmările și fotografiile pe care le postează pe internet se bucură de mare succes.

Citește și: VIDEO: Cum i-au pus minerii viața în pericol Elenei Lasconi? Povești impresionante despre viața ortacilor: ”Speranța erau șobolanii”


Reporter

„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.

Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri