Guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care se vor da bani pentru trusoul nou-născuților. Iată ce persoane sunt eligibile.
„Ajutorul de 2.000 de lei acordat mamelor în situații grele se extinde și pentru alte nevoi din familie. Asta au decis guvernanții ieri, printr-o ordonanță de urgență. Ce persoane pot intra în posesia acestor bani aflăm de la colega mea, Larisa Rațiu”, a transmis Simona Pătruleasa.
Bani pentru trusoul nou-născuților
„Vorbim despre mamele aflate în situații defavorizate cum ar fi cele minore, cele cu venituri mici sau care se află într-o situație critică de viață.
Tot ce trebuie să facă mamele care se încadrează la acest ajutor este să depună actele de identitate și certificatul de naștere al copilului la direcția generală de asistență socială sau pot cere acest ajutor încă din maternitate.
Acestea vor primi un ajutor financiar în valoare de 2.000 de lei, acordat o singură dată pentru fiecare nou-născut. Ce pot cumpăra mamele mai exact cu acești bani? Ei bine, mâncare pentru copil, cărucior, scutece dar și trusoul de botez.
Totodată, mamele cu copii bolnavi, gravidele dar și pacienții care suferă de cancer vor fi scutiți de plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical”, a transmis Larisa Rațiu.
Citește și: VIDEO- Cristi Pascu, șef peste păcănele pentru două zile. Ce s-a întâmplat cu cunoscutul hairstylist?
„Am 23 ani și sunt reporter la Știrile Kanal D de aproape 2 ani. Lucrez în presă de 3 ani. Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism și studentă în momentul de față la programul de masterat Comunicare și Resurse Umane în cadrul Facultății de Jurnalism, Universitatea București. Mi-am dorit încă de la vârsta de 10 ani să devin reporter de televiziune, mi-a plăcut dintotdeauna să fiu la curent cu tot ce se întâmpla în jur și sunt bucuroasă că mi-am îndeplinit visul. Acum, îi ajut pe cei care ne urmăresc în fiecare dimineața să afle cele mai importante știri și să fie la curent cu tot ce este nou”.