VIDEO Cabinetul Bolojan, pe marginea prăpastiei: tensiuni majore și viitor incert: „Mi-ar plăcea să aud mai puțin zgomot de fond”

Nicușor Dan, intervine în tensiunile din coaliție.

Coaliția de guvernare condusă de Ilie Bolojan se confruntă cu o criză internă serioasă, după ce social-democrații au încălcat acordul de coaliție, generând nemulțumiri și cereri de explicații din partea partenerilor de guvernare. Întrebarea care domină discuțiile este dacă această coaliție va rezista în continuare.

Conflict în coaliție după votul PSD

Tensiunile au izbucnit după ce PSD a votat o moțiune împotriva ministrului Mediului, încălcând astfel protocolul semnat în cadrul coaliției, care prevede că partidele nu vor susține astfel de moțiuni.

Liderul UDMR, Chelemen Hunor, a discutat timp de o oră cu șeful PSD, Sorin Grindeanu, și a subliniat necesitatea respectării acordului: „Dacă stai în coaliție, nu votezi o moțiune. Asta e abordarea mea.” Cu toate acestea, Hunor a asigurat că nu există riscul unei rupturi: „Coaliția merge mai departe. Nu există niciun risc de rupere.”

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a minimalizat problema, afirmând că apartenența la coaliție nu înseamnă „să fim niște copii puși într-un colț” și că votul PSD nu afectează stabilitatea guvernului.

No ad for you

Surprinzător, liberalii nu au criticat gestul PSD, considerând că nu va genera o criză politică: „PSD-ul a dat acest semnal împotriva ministrei de la Mediu. N-are nicio legătură cu stabilitatea coaliției,” a declarat un lider PNL.

În schimb, USR și-a apărat ministra și a acuzat PSD de trădare: „USR nu va pleca nicăieri, iar Sorin Grindeanu trebuie să explice de ce a semnat un protocol în care ne-am angajat să nu votăm astfel de moțiuni, iar acum PSD a votat cot la cot cu AUR,” au transmis reprezentanții USR.

De la Helsinki, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a încercat să tempereze spiritele: „Avem patru partide care formează o coaliție. Mi-ar plăcea să aud mai puțin zgomot de fond, dar una peste alta mergem înainte.”

Analiștii politici avertizează că această dispută internă nu este un semn bun pentru stabilitatea guvernului. Există temeri că PSD ar putea intensifica atacurile asupra USR, mai ales în contextul rotativei guvernamentale prevăzute în acordul de coaliție, când conducerea guvernului ar urma să revină PSD în 2027, iar Sorin Grindeanu ar putea prelua funcția de premier.

Această situație ar putea pune sub semnul întrebării menținerea USR în guvern.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri