Parcul Natural Văcărești a fost cuprins de un nou incendiu. În zonă au fost trimise 11 autospeciale de stingere.
A ars iar și Delta Văcărești din Capitală. Focul a izbucnit în această după amiază, iar flăcările s-au extins pe o suprafață de aproape zece mii de metri pătrați. Pompierii au intervenit de urgență cu 11 autospeciale de stingere cu apă și spumă ca să-l poată stinge. Fumul dens a fost observat de bucureșteni chiar și din zone mai îndepărtate.