Moartea suspectă a unui adolescent din Iași ridică semne de întrebare. Familia acestuia susține că minorul a fost omorât în bătaie de cei doi prieteni, în timp ce tatăl unuia dintre suspecți neagă.
Moartea suspectă a unui adolescent de 15 ani din Iași ridică multe semne de întrebare. Mama și bunica tânărului spun că acesta a fost bătut de 2 prieteni, chiar în timp ce copilul își serba onomastica. Tatăl unuia dintre suspecți susține, însă, că la mijloc a fost doar o joacă. Victima suferea de hemofilie, o boală rară care afectează coagularea sângelui. Vă avertizez, urmează informații cu un puternic impact emoțional, a
Tânăr de 15 ani, mort după onomastică
Un apel telefonic, l-a întrebat cine l-a sunat și el a zis sor-ta și din cauza asta i-a dat un pumn în stomac și el a căzut jos, a spus Angelica Anton, bunica băiatului.
O glumă nevinovată i-ar fi adus, mult prea devreme, sfârșitul lui Ionuț Andrei.
L-a lovit cu pumnii în burtă știind că e bolnav, știind că are probleme grave, l-a lovit în burtă și a făcut hemoragie internă, în 45 de minute a murit la spital. I-a zis, nu mă mai lovi că știi că am probleme și mor și a zis ia să văd, chiar mori, faci mișto de noi? L-au adus ei cu o bicicletă, când a ajuns acasă a început să zică mamă, mor, mă tem. Ce ai pățit? M-a bătut Nicu și cu Sebi, a spus Angelica Anton, bunica băiatului.
El era conștient când l-au adus, m-a sunat și mi-a zis să chem salvarea și am întrebat Andrei, ce ai pățit? Și mi-a zis că i-a dat cu pumnii în burtă și nu mai poate să respire, îl doare foarte tare burta, a spus Teodora Anton, mama băiatului.
Tatăl celuilalt adolescent de 15 ani care l-ar fi lovit pe Ionuț Andrei spune că totul a fost o joacă și între cei trei prieteni nu ar fi existat un conflict.
Au zis că se jucau în casă și pe urmă s-au izbit pe paturi pe la prietenul lui... ei au spus că în joacă că am fost la poliție și mi-a spus polițistul că a luat declarații și că în joacă...
Victima s-a stins în unitatea de primiri urgențe a Spitalului de Pediatrie din Iași.
Am fost sesizați de o femeie din comuna Trifești cu privire la faptul că fiul său în vârstă de 15 ani ar fi fost agresat fizic.
Certificatul medico-legal arată că adolescentul a murit din cauza insuficienței cardio-respiratorii, a hemoragiei abdominale și după ce a suferit o ruptură de splină.