Nemulțumiți de prestația apărătorului, rudele principalului suspect au cerut ca un alt avocat să îl reprezinte.
„Anchetatorii au descins astăzi în casa suspectului principal al crimei din cabinetul stomatologic, dar și la rudele acestuia. Oamenii legii vor să găsească arma crimei și au descoperit la mama individului, în spatele unor pahare, un cuțit. Arma a fost ridicată și urmează să fie analizată”, a spus Christian Sabbagh.
O armată de mascați au descins la două adrese: locuința principalului suspect, dar și casa mamei sale. La percheziții a fost adus și Maricel, individul despre care anchetatorii au indicii că ar fi comis oribila crimă. După ce au răvășit casele, oamenii legii au reușit să găsească într-o bibliotecă, în spatele unor pahare, un cuțit cu lamă rabatabilă.
Astăzi l-ar fi plimbat pe suspect în locurile pe care le-a indicat, fără să fie prezent și avocatul său
„Sunt multe dubii, atât în declarațiile lui sunt dubii, cât și față de filmările de pe camere. Nu corespund orele, nu corespund traseele. Camerele arată una, el spune alta”, spune Cornel Grigoriu, avocat.
Nemulțumiți de prestația apărătorului, rudele principalului suspect au cerut ca un alt avocat să îl reprezinte.
„El nu neagă faptul că la ora 12 s-a aflat în cabinetul doamnei doctor, victimei, și a primit un tratament pentru o durere pe care o acuza, nu neagă acest fapt, ci evident neagă faptul că la patru ore distanță, la
Surse din anchetă susțin că în cursul acestei săptămâni Maricel va fi supus și unei expertize psihiatrice, care să determine dacă a avut sau nu discernământ atunci când a comis crima pe care nu o recunoaște.