A fost un weekend de pomină și în localurile din Capitală cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ion. Sărbătoriții și-au petrecut ziua în stil mare: au dansat pe muzică lăutărească și s-au urcat pe mese. Petrecerea a ținut până în zori, iar de atmosferă s-au ocupat Viorica și Ioniță de la Clejani.
Pe mese, cu mâncare bună și băutură din belșug, așa au petrecut sute de români într-un restaurant din nordul Capitalei. În centrul atenției au fost Ionii și Ioanele, care au dat startul petrecerii sâmbătă seară.
Petrecere incendiară de Sfântul Ion
Oamenii s-au dezlănțuit pe muzica lăutarilor care a răsunat în boxe până după miezul nopții.
Responsabili pentru atmosfera incendiară au fost Clejanii.
Iar Viorica de la Clejani are planuri mare pentru 2024 și pregătește o revenire în forță, începând cu o schimbare de look.
„Eu sunt unicat, eu sunt pe strada mea, sunt bine, dar vreau sa fac ceva ce făceam acum 20 de ani. După ziua asta de Sfântul Ion a lui Ioniță intrăm în studio și trebuie să-mi termin piesele combinații balcanice, autentice, rock. Eu sunt o împătimită a rock-ului, mi-am schimbat și ținuta din garderobă, mi-am cumpărat bocanci cu ținte, geacă cu ținte, pantaloni de piele. Iubesc rock-ul”, a spus Viorica de la Clejani.
Iar artista mai are o dorință pentru acest an.
Citește și: VIDEO- Cu telefonul în mână în noaptea dintre ani! Românii au petrecut Revelionul pe internet
„Dorința mea cea mai mare este ca oamenii sa iubească animalele și eu să-mi fac un adăpost de animale și să îngrijesc toate animăluțele, când nu o să mai cânt, ăsta o să fie job-ul meu, să fiu urmașa lui Brigitte Bardot. Nici carne nu mai mănânc, am renunțat de dragul animalelor”, a mai mărturisit îndrăgita artistă.
Nu au lipsit nici torturile sau șampania cu artificii pentru sărbătoriții zilei. Acești domni au venit special de la Sibiu ca să-și serbeze onomastica în stil mare.
Doamnele și domnișoarele și-au propus să atragă toate privirile, așa că și-au căutat ținute care mai de care mai îndrăznețe pentru o noapte de pomină.
Mișcările de dans au fost amețitoare, iar oamenii nu au stat jos nici măcar o secundă.
Iar spre dimineață, muzica lăutărească a fost înlocuită de muzica pop sau electronică. Dar oamenii nu au dat semne că vor să plece acasă.
Aproape două milioane de români și-au serbat onomastica. Cei mai mulți sunt bărbați și poartă numele de Ioan, Ion, Ionel, Nelu sau Ionuț. La femei cele mai populare nume sunt Ioana, Ionela, Oana sau Nela.