În contextul actual al prețurilor ridicate, obiceiurile de cumpărături ale românilor suferă transformări semnificative, mai ales în marile centre comerciale.
Oamenii parcurg tot mai mulți kilometri între magazine în căutarea celor mai bune oferte, iar pentru unii vizitele la mall devin mai degrabă momente de relaxare și plimbare decât sesiuni de shopping efectiv.
Clienții sunt din ce în ce mai atenți și selectivi, iar cumpărăturile nu mai sunt făcute impulsiv, ci după o analiză riguroasă a pieței. Mulți evită să se lase păcăliți de reduceri false sau prețuri umflate, fenomen tot mai des întâlnit în această perioadă.
„Este foarte important să analizăm foarte bine piața înainte să cumpărăm un produs. Sunt foarte multe magazine care umflă prețurile, din păcate, așa că da, este foarte bine să analizăm bine și să fim cumpătați”, spune un client obișnuit cu cumpărăturile inteligente.
Roxana, o tânără din Timișoara, a fost surprinsă într-un mall în timpul unei pauze de la muncă, fără planuri clare de cumpărături pentru Black Friday.
„Nu am nimic în plan să îmi cumpăr de Black Friday anul acesta, dar dacă se ivește o ofertă bună, de ce nu?”, mărturisește ea. Pe de altă parte, Valentin, un alt tip de client, preferă să verifice foarte mult online și nu consideră Black Friday ca fiind neapărat ziua reducerilor reale. „Probabil că în proporție de 50% sunt reduse cu adevărat produsele”,
România a depășit deja pragul de 50 de mall-uri, iar cele mai mari 10 centre comerciale din orașe precum București, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov și Constanța atrag câte un milion de vizitatori lunar. Totuși, în condițiile economice actuale, transformarea vizitatorilor în clienți este o provocare, chiar și în perioadele de reduceri.