Un șofer de 32 de ani, beat, s-a izbit într-o ambulanță, în care se afla un primar din județul Olt. Din cauza impactului, primarul a murit. Există suspiciuni că șoferul ar fi fost drogat.
Un primar din județul Olt a sfârșit într-un accident provocat de un șofer beat și posibil drogat! Edilul se afla într-o ambulanță privată și se întorcea de la dializă. Cum s-a produs tragedia ne spune colega mea, Teodora Argint. Bună seara, Teodora, ești în direct!, a transmis Silvia Ioniță.
Primar ucis în accident de un șofer beat
"Bun găsit,
Primarul din comuna Grădinari era împreună cu doi consilieri în ambulanța privată. Cu toții fuseseră la spital pentru dializă și mergeau spre casă. La un moment dat, un șofer de 32 de ani a pierdut controlul volanului și a izbit în plin salvarea. În urma accidentului, 6 persoane, între care și primarul, au fost rănite și duse la spital, însă ulterior medicii au declarat decesul pentru edil.
Polițiștii care au mers la fața locului l-au testat pe șoferul care a provocat accidentul și l-au găsit cu o alcoolemie de 0,72 în aerul expirat. Ulterior, i s-au recoltat probe biologice pentru că oamenii legii spun că ar fi fost și drogat.
Deocamdată, acestea au fost informațiile, la revedere!", a transmis Teodora Argint.
Citește și: VIDEO- Experiment cu „droguri” în port. Reacția autorităților
„Sunt corespondent la Știrile Kanal D, în regiunea Oltenia. Am absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism din Craiova, dar și un master în Comunicare. Psihologia este a doua mea pasiune.
De câțiva ani încerc să îmbin jurnalismul cu psihologia, sănătatea mintală și cunoașterea de sine. Sunt energică, empatică și uneori aprigă, atunci când valorile îmi sunt încălcate.
Îmi place să întreb omul din fața mea "cum te simți?" și mai puțin "ce faci?". Îmi plac reportajele lungi, în care pot cunoaște în profunzime un fenomen, o comunitate, un om reprezentativ pentru mulțime și îmi doresc, prin ceea ce fac, să aduc plusvaloare.
Deviza mea este să folosesc timpul în favoarea mea și să nu mă irosesc”.