VIDEO - Sudul țării - frigul și ninsorile s-au întors după puțin soare

1 din 2 | După soare, în sudul țării s-au întors frigul și ninsorile

2 din 2 | Iarna grea, cu viscol și ninsori, a revenit în anumite zone din România

(Sursa foto: Cotidianul)

Când speram că am spus de tot adio iernii, un nou episod de vreme rea pune stăpânire peste sudul țării. Frigul și ninsorile se întorc după două zile de soare.

E iarnă grea, în județul Vâlcea, chiar dacă soarele a strălucit și-aici tot weekend-ul. Imaginile nefirești pentru sfârșitul lunii martie au fost surprinse- la munte- de proprietarul unei case de vacanță.

„Aici, cred că ține vreo 5-6 luni zăpada”, spun localnicii.

Vreme de o săptămână, aici, a nins fără oprire. Gardurile au fost îngropate într-o mare de omăt, iar împrejur, se mai zăresc doar câteva acoperișuri:

„Ia, uite, frate, are clădirea 2.30 m și nu se mai vede decât hornul. Am dat de naiba, ce e aici”, spun oamenii.

După soare, în sudul țării s-au întors frigul și ninsorile

Nămeții sunt până la streașină. Ușa de la intrare nu se mai vede, iar ca să intre pe fereastră, bărbatul are nevoie de o lopată zdravănă.

Pe Vârful Roman, la 1 700 de metri altitudine, troienele au și 3 metri- la fel și-n Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, dar și în stațiunea Rânca. Prea curând, n-or să dispară, spun meterologii.

„Nu e de dorit ca acest strat sa scada rapid, nu e de dorit o incalzire rapida, ar contribui la topirea rapida a acestui strat extrem de consistent si ar fi efecte de natura hidrologica.

No ad for you
Desi vremea se va incalzi, e o incalzire de scurta durata. Sfârșitul saptamanii va aduce temperaturi comparabile cu cele de azi- maine. In noaptea de joi, nu e exclus sa avem ninsoare, dar va fi mai frecventa in Carpatii Orientali”, explică directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu.

Vremea va fi anormal de rece pentru o lună de primăvară. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 14 grade, uşor mai ridicate în sud-vest, iar minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 6 grade, mai mici în depresiunile intramontane, până la -4 grade.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri