Accident pe DN 1C. Trei mașini implicate, după ce un polițist s-a urcat beat la volan
Un polițist de 25 de ani este vinovat pentru producerea unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.
În noaptea de marți spre miercuri, 28 spre 29 aprilie 2026, un accident de circulație a avut loc pe drumul național DN 1C, în județul Satu Mare, după ce un polițist de 25 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de circulație.
În urma trecerii pe sensul opus de mers, agentul de poliție a lovit o mașină condusă de un tânăr de 19 ani și o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 29 de ani.
Citește și: VIDEO România, campioană la accidente rutiere mortale. Tinerii începători, principala cauză
Polițist băut la volan, accident cu trei mașini pe DN 1C
Din fericire, însă, în urma impactului dintre cele trei mașini nu au existat victime, decât pagube materiale. La fața locului, au ajuns oamenii legii, care i-au testat pe cei trei șoferi cu aparatul etilotest.
În cazul celor doi tineri de 19 și 29 de ani rezutatele au fost negative, nu același lucru s-a întâmplat și în cazul omului legii. Polițistul de 25 de ani a avut un rezultat pozitiv, el având o alcoolemie de 1.13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citește și: Accident grav în Mureș, între un camion și o mașină. Un copil de 3 ani e în stare foarte gravă
”Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani, din localitatea Medieşu-Aurit, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers Livada-Satu Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie acroşând un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din judeţul Harghita şi o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din judeţul Harghita.
Totodată, în acest caz poliţiştii continuă cercetările și au deschis un dosar penal pe numele șoferului de 25 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Român de 21 de ani, condamnat în Italia la 10 ani de închisoare după ce s-a urcat drogat la volan și a ucis o femeie
Valentin și-a primit pedeapsa la mai bine de un an de la producerea tragicului accident, care a avut loc pe 1 martie 2025, în jurul orei 02:00, pe șoseaua statală Appia, la Monte San Biagio, în Italia.
Tânărul român de 21 de ani va sta zece ani după gratii, după ce a luat viața unei femei, în urma producerii unui accident rutier de care se face vinovat.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.