Secretarul de stat Raed Arafat, detalii de ultim moment despre vaccinul Covid-19: „Pot fi anumite efecte secundare obişnuite, dar care trec”
Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a explicat că vaccinul împotriva COVID-19 se administrează de două ori şi că ar putea avea câteva efecte secundare, de scurtă durată. Arafat a declarat că va face acest vaccin pentru a se proteja pe el şi pe apropiaţii săi.

In articol:
- Totul despre vaccinul coronavirus, explicat de Raed Arafat
- Arafat- despre reacțiile adverse ale vaccinului Covid-19
”După injecţie, e o perioadă până corpul tău face anticorpi împotriva virusului respectiv.
Totul despre vaccinul coronavirus, explicat de Raed Arafat
Arafat a explicat că nu doar România administrează acest vaccin, ci şi alte state din Europa.
”Este clar că se va comunica, va deveni totul transparent, nu va fi nicio problemă care să lase să se pună sub semnul îndoielii corectitudinea şi seriozitatea lucrurilor care se fac. Şi atenţie, nu suntem singuri, ce folosim noi o să folosească toată Europa. Deci să înţeleagă lumea că nici Guvernul francez nu vrea să facă rău populaţiei sale, nici Guvernul german nu va face acest lucru, nici orice alt guvern. Suntem toţi împreună în acest sens şi achiziţia de vaccinuri este una europeană. Aşa că se ştie că nu se va achiziţiona ceva care nu reprezintă siguranţă pentru populaţia care îl va primi”, a mai declarat Arafat
Întrebat cum i se pare că mai mulţi medici pun umărul la campania împotriva acestui vaccin, secretarul de stat a declarat că se aştepta la asemenea reacţii.
”Nu pot să spun că mă şochează, m-am aşteptat pentru că ştiu că există astfel de opinii. Este trist, nu este un lucru OK, pentru că nu există bază ştiinţifică la ce comentează colegii. Îmi pare foarte rău. Să vii să arunci câteva date, asta nu înseamnă ştiinţă. Ştiinţă este să aduci lucruri concrete care să spună de ce tu spui aceste lucruri. Nu este OK şi să ai studii ştiinţifice. Studiile arată că aceste vaccinuri care vor veni, vor fi sigure şi vor putea fi administrate fără sechele şi fără probleme”, a declarat Arafat.
Arafat- despre reacțiile adverse ale vaccinului Covid-19
Raed Arafat a menţionat că acest vaccin ar putea avea, în cazul unora, şi câteva efecte adverse de scurtă durată.
Vaccinarea coronavirus în România.[Sursa foto: google]
”Deci asta este ce acum avem în faţa noastră. Normal, pot fi, şi colegii specialişti pot explica, anumite efecte secundare obişnuite care trec, nu va fi nicio problemă cu ele. Astea toate vor fi explicate. Dar niciun medicament nu trece fără să aibă posibile efecte secundare şi nu vorbim de probleme majore aici. Dar fiecare vaccin va fi explicat, lucrurile vor fi foarte transparente”, a declarat Arafat.
Citeste si: Alexandru Rafila: ''Nu mai luati aceste pastile! Sunt extrem de periculoase''
Citeste si: Ce poate face vaccinul rusesc ''Sputnik V'' și vaccinurile occidentale nu
De asemenea, Raed Arafat a precizat că îşi va face acest vaccin, atunci când va primi unul.
”Vă spun, personal, pentru mine, în momentul în care mi se spune, da, e rândul să te vaccinezi, eu mă vaccinez. Pentru că nu ştiu că asta este soluţia să nu trec eu sau alţii din jurul meu printr-o problemă care pune viaţa în pericol şi nu numai. Îţi afectează viaţa pe o durată lungă, încă nu ştim care este durata de impact a virusului asupra corpului. Până acum vedem că are un impact de lungă durată. Dacă va dispărea acest impact sau nu, încă e prea devreme să spunem. Încă sunt oameni la un an de la infecţie cu sechele pulmonare şi cu sechele generale după infecţie, oameni care au trecut mai uşor prin infecţie”, a mai precizat secretarul de stat.