Adio, pensii speciale pentru parlamentari. Klaus Iohannis a promulgat legea

Vești din Parlament. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care elimină pensile speciale ale parlamentarilor.

Au fost eliminate pensiile speciale pentru parlamentari. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021)”, a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercurea trecută au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Anterior, Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.

Citeste si: Klaus Iohannis, anunț oficial despre pandemia de coronavirus în România: ”Avem speranța ca până în vară să...”

Ce a transmis Ludovic Orban

Orban a afirmat că Legislativul are acum ocazia, odată cu votarea eliminării acestor indemnizaţii să arate că „ cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii”.

Citeste si: Klaus Iohannis conduce vineri ședința CSAT. Ce subiecte sunt discutate

Marcel Ciolacu a replicat imediat și i-a reproşat fostului premier că nu a emis ordonanţă de urgenţă pentru a elimina toate pensiile speciale, deşi a avut destul timp să facă acest lucru.

Liderul senatorilor UDMR Lóránd Turos a afirmat că „eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat”, iar

Uniunea susţine în continuare că este nevoie ca pensiile speciale pentru toate categoriile să fie eliminate.

au fost eliminate pensiile speciale pentru parlamentari
Klaus Iohannis - despre eliminarea pensiilor speciale.
(sursa foto: google)

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari.

Citeste si: Este oficial! Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. Klaus Iohannis a promulgat legea

„România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a

afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate.

Citeste si: Klaus Iohannis semnează decretele! Se anunță pensionări timpurii!


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...