Bataie la Parlamentul European! Eurodeputatul britanic Steven Woolfe a ajuns in spital dupa o altercatie cu un coleg. Ce mesaj a postat acesta pe Twitter de pe patul de spital
Eurodeputatul britanic, Steven Woolfe, a ajuns in stare critica la spital dupa ce s-a batut cu un coleg la sediul Parlamentului European.
UPDATE: Steven Woolfe si-a revenit dupa incidentul de la Parlamentul European. Intr-un mesaj postat pe Twitter, eurodeputatul a anuntat ca se simte bine.
"Tomografia a arătat că nu există niciun cheag la nivelul creierului. În acest moment, mă simt mai bine, mai fericit şi mai zâmbitor ca niciodată", a transmis Steven Woolfe.
Altercatia a avut loc la finalul unei reuniuni desfasurata la sediul Parlamentul European la care a participat Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar.
La finalul reuniunii, cei doi eurodeputati UKIP au avut o altercatie, iar Steven Woolfe a cazut la pamant dupa ce a fost lovit de colegul sau, au declarat surse pentru The Telegraph, potrivit Mediafax.
"Regret profund că, în urma unei altercaţii produse la o reuniune a eurodeputaţilor UKIP, Steven Woolfe s-a prăbuşit şi a fost transportat la spital. Starea sa este gravă", a declarat Nigel Farage.