Călin Georgescu
Marți, magistrații au amânat pentru data de 28 aprilie dezbaterile în dosarul în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară.
Primul termen din proces a durat aproximativ 10 minute, iar avocatul lui Călin Georgescu a cerut acordarea unui nou termen. Acesta a spus în fața instanței că are nevoie de timp suplimentar pentru a studia motivarea unei decizii anterioare pronunțate de Tribunalul București, având în vedere că în etapa contestației a fost nevoie de un complet de divergență.
Avocatul a arătat că până acum nu a avut încă acces la motivarea deciziei și are nevoie de mai mult timp pentru a o studia înainte de itirea actului de sesizare.
Citește și: Horațiu Potra a scăpat de statutul de deținut periculos. Liderul mercenarilor a solicitat să fie eliberat
Avocatul a mai precizat că unul dintre judecători, vicepreședintele instanței, s-ar fi pronunțat în sensul admiterii contestației în completul de divergență de la Tribunalul București, așa că se considera necesară analizarea argumentelor care au stat la baza soluției finale.
Amintim că Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de către Parchetul General, iind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid,
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare
Nu este singurul dosar pe care îl are Călin Georgescu. Acesta este judecat și pentru complicitate la tentativă de lovitură de stat.