Președintele american Donald Trump s-a adresat națiunii americane, miercuri seară, cu privire la Iran, fără să facă anunțuri clare cu privire la pașii următori ai SUA. Bursele asiatice au reacționat negativ după discursul de la Casa Albă, iar prețul petrolului a continuat să crească.
Donald Trump susține că războiul din Iran "se apropie de sfârșit” și a încercat, în timpul discursului de 19 minute, să prezinte principalele argumente în favoarea intervenției SUA în Orientul Mijlociu.
Piețele bursiere au căzut vertiginos după discursul lui Trump, iar prețul petrolului a crescut, în condițiile în care președintele SUA nu a oferit detalii concrete despre cum intenționează să reducă conflictul în următoarele două-trei săptămâni.
"Suntem pe punctul de a pune capăt amenințării sinistre a Iranului la adresa Americii și a lumii”, a mai spus Trump. "Noi avem toate cărțile. Ei nu au nimic”, a adăugat el.
Efecte negative după discursul lui Trump de la Casa Albă
Piețele bursiere și energetice nu au primit cu optimism mesajul lui Trump.
Potrivit CNN, atât prețurile globale la țiței, cât și cele de pe piața americană a petrolului au crescut brusc în urma discursului lui Trump.
Prețul țițeiului Brent, prețul de referință global al petrolului, a crescut cu peste 4%, ajungând la peste 105 dolari pe baril, iar WTI, prețul de referință al petrolului american, a crescut cu peste 3% în urma discursului, ajungând la peste 103 dolari pe
Bursele asiatice au scăzut joi, după ce președintele american și-a reiterat promisiunile de a lovi puternic Iranul pentru încă câteva săptămâni.
Indicele japonez Nikkei 225 a scăzut cu 2,1% până la ora 12:35, ora locală, în timp ce indicele sud-coreean Kospi a scăzut cu 3,9%. Indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu peste 1%.
Este este ca și bursele europene și cea americană să intre joi în teritoriu negativ, conform evoluției indicatorilor futures.