Copil de 8 ani, accidentat grav după ce a ieşit de pe pârtia de schi
Un băiat în vârstă de opt ani s-a accidentat grav, vineri, 17 martie, după ce a ieşit de pe pârtia de schi amenajată în staţiunea Voineasa din judeţul Vâlcea. Salvamontiștii au cerut intervenţia elicopterului SMURD.
Un copil de 8 ani s-a accidentat pe pârtia de schi Transalpina Ski Resort. Copilul se afla pe pârtie alături de mama și fratele lui.
Copilul era în stare de inconștiență când salvatorii au sunat la 112
Băiatul se afla pe schiuri în momentul în care a căzut.
Marcel Andreescu, șeful Salvamont Voineasa, a declarat pentru News.ro că este vorba despre un băieţel care se afla la schi şi care a ieşit de pe pârtia amenajată, accidentându-se grav.
Salvatorii au intervenit în urma unui apel la 112, copilul fiind în acel moment în stare inconştienţă.
Având în vedere gravitatea cazului, a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD.
Un tânăr de 26 de ani s-a răsturnat cu mașina
Un tânăr din Botoșani s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din Cluj.
Accidentul s-a produse pe o stradă din Cluj-Napoca, în noaptea de joi spre vineri, iar în urma impactului, un copac a fost doborât.
Citește și: Accident grav la Cluj: un tânăr s-a răsturnat cu mașina și a doborât un copac
" Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această noapte pentru a descarcera şi a extrage un bărbat rămas blocat într-un autoturism răsturnat pe strada Bucium din Cluj-Napoca.
Pompierii au acţionat pentru a decoperta şi extrage bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, cu echipamentele speciale din dotare, astfel încât să nu-i agraveze posibilele leziuni suferite.
Acesta era în stare de conştienţă şi era cooperant.
Citește și: Un tramvai a deraiat în București și a lovit cinci mașini parcate
Tânărul a suferit mai multe răni, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.