Close sidebar
Close sidebar

Criminalul din Brașov care și-a ucis soția și cei doi copii se războiește cu socrii! Florin Buliga nu vrea să le plătească despăgubiri EXCLUSIV

În martie 2018, Florin Buliga și-a omorât întreaga familie, după care s-a predat. Acum, criminalul are proces cu socrii, cărora nu vrea să le plătească despăgubiri.

Petru Luca,


DISTRIBUIE
acest articol

În martie 2018, brașoveanul Florin Buliga și-a omorât întreaga familie, după care s-a predat. Potrivit informațiilor făcute publice de anchetatori, Florin Mircea Buliga a vorbit deschis în fața oamenilor legii despre modul în care și-a ucis familia.

”Prima lui victima a fost sotia, iar cateva ore mai tarziu, cei doi copii. Barbatul ar fi vorbit in permanenta cu baiatul de 13 ani si fata de 18 ani, in timp ce ii injunghia, iar acestia isi dadeau ultima suflare. Barbatul in varsta de 43 de ani a mai spus ca a putut comunica telepatic apoi cu cei doi copii ai sai si i-au transmis ca "e mai bine acolo". Criminalul a mers înainte la manastirea Sinca Veche, pentru a se reculege. Pe drum, el a oprit masina pe motiv ca ar fi avut o viziune cu privire la faptele pe care le-ar fi comis. El a incercat sa se sinucida cu un cutit de vanatoare, insa nu a reusit sa isi duca planul la bun sfarsit”, nota atunci presa, citând procurorii de caz. 

Citeste si: Miki Lupu, criminalul din Botoșani condamnat la închisoare pe viață, și-a incendiat celula

Citeste si: Ea este presupusa iubită a lui CRBL. Câți ani are și cu ce ocupă tânăra. Cei doi au fost surprinși împreună- kanald.ro

Citeste si: Larisa de la „Casa Iubirii” și-a făcut iubit! Primele imagini cu bărbatul care i-a furat inima- wowbiz.ro

Florin Buliga a fost condamnat anul trecut, în aprilie, la închisoare pe viață. Din detenție, ucigașul continuă să șocheze, judecându-se cu părinții soției, care trebuie despăgubiți, conform hotărârii instanței, cu 195000 de euro. Astfel, pe 27 ianuarie anul curent, Tribunalul pentru minori și familie Brașov a dat următorul verdict, favorabil foștilor socri ai criminalului. 

”Solutia pe scurt: Admite contestaţia la executare formulată de petenţii MUNTEANU VASILE şi MUNTEANU VIOLETA şi TEIANU VASILICA, şi în consecinţă: În baza art.598

alin.1 lit.c Cod procedură penală, dispune lămurirea titlului executoriu – sentinţa penală nr. 4/S din 14 februarie 2019 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pronunţată în dosarul nr. 305/1372/2018, definitivă prin decizia penală nr. 311/Ap din 11 aprilie 2019 a Curţii de Apel Braşov, în sensul că prin expresiile „[...] menţine măsura asiguratorie a sechestrului imobiliar[...] până la concurenţa sumei de 195.000 euro echivalent în lei” şi „[...]
menţine măsura asiguratorie a popririi[...] până la concurenţa sumei de 195.000 euro echivalent în lei [...]” inserate în alineatele 11 şi 12 ale minutei şi dispozitivului sentinţei penale se înţelege: „[...] menţine măsura asiguratorie a sechestrului imobiliar[...] în vederea recuperării prejudiciului” şi „[...] menţine măsura asiguratorie a popririi[...] în vederea recuperării prejudiciului [...]”. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimatul BULIGA FLORIN-MIRCEA, rămâne în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.”,
așa sună hotărârea judecătorilor, care poate fi atacată de Buliga cu recurs. 

Citeste si: Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul scoate la iveală detalii neașteptate- radioimpuls.ro

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI