De ce a aprins George Simion lumânări de ziua lui Ion Iliescu în 2009 (video)
De ce a aprins George Simion lumânări de ziua lui Ion Iliescu în 2009. Fostul președinte Ion Iliescu își sărbătorește ziua de naștere pe data de 3 martie, primul șef de stat de după Revoluția din 1989 ajungând acum la venerabila vârstă de 91 de ani.

In articol:
- George Simion, videoclip de ziua lui Ion Iliescu
- Ce a declarat Ion Iliescu la împlinirea vârstei de 90 de ani
George Simion, videoclip de ziua lui Ion Iliescu
George Simion, co-președintele noii formațiuni politice AUR, a postat pe pagina sa de Facebook în urmă cu doi ani, un videoclip din 2009 în care apare cum aprinde lumânări de ziua lui Ion Iliescu.
" Imaginile sunt din 2009. Puștiul din imagini sunt eu. Chiar dacă au trecut 10 ani, disprețul față de reprezentanții din vârful sistemului nu a dispărut. Ani de zile trecuți degeaba, conduși de niște oameni care urăsc poporul român!", a scris George Simion în postarea cu videoclipul făcut de ziua lui Ion Iliescu.
În data de 3 martie 2009, când Ion Iliescu împlinea 79 de ani, George Simion a făcut un gest simbolic la adresa fostului președinte fesenist. George Simion s-a deplasat spre casa lui Ion Iliescu și a intenționat să-i ofere fostului lider politic câteva lumânări. A fost declanșat un mic scandal în fața locuinței lui Iliescu, iar forțele de ordine au intervenit și l-au condus pe actualul senator AUR la secția de poliție.
"Domnule Iliescu, am un cadou pentru dumneavoastră. Am un cadou pentru dumneavoastră: o lumânare", a strigat George Simion către fostul președinte, care era plancat de agenți de securitate. "Criminalul de la 1989", a mai strigat Simion.
Citeste si: George Simion sare în apărarea avocatei Şoşoacă în scandalul măștii din Parlament
Ce a declarat Ion Iliescu la împlinirea vârstei de 90 de ani
Anul trecut, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Ion Iliescu a declarat că nu se mai simte "ca la 19 ani", dar „capul îl are întreg”. Fostul preşedinte al României a spus a mărturisit pe 3 martie 2020 că îşi petrece ziua de naștere alături de soţie.
„Ca la 90 de ani, nu-i ca la 19, dar e... Se adună multe. Dar deocamdată, capul e întreg.
(Petrec- n.red.) cu soţia, nu facem nimic deosebit, dar răspund la telefoane. M-au sunat mulţi cunoscuţi, şi mai din tinereţe, şi mai din perioada de după Revoluţie”, a spus Ion Iliescu anul trecut, pentru Mediafax.Citeste si: Avocata Diana Sosoacă, atac la George Simion. „Nu mă pupa, pe bune, ăsta e sărutul lui Iuda!"
Ion Iliescu, unul dintre actorii principali de la Revoluţie, a fost preşedintele României între anii 1992-1996 şi 2000-2004.
În 2005, Ion Iliescu a fost anchetat pentru mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului au descins în Bucureşti pentru a opri manifestaţiile antiguvernamentale.
Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în aprilie 2019 pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarele Revoluției și mineriadelor trenează, însă, și sunt mici șanse să fie finalizate cu o decizie judecătorească prea curând.





