De ce a fost condamnat Liviu Dragnea la închisoare. Motivarea Înaltei Curți

De ce a fost condamnat Liviu Dragnea la închisoare. Motivarea Înaltei Curți

ICCJ arată, în motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea, că fostul lider PSD a fost încarcerat pentru a fi atins scopul educativ al pedepsei și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea unei schimbări de atitudine pe timpul detenției.

„Procedând la evaluarea tuturor probelor administrate în cauză, după cum se va expune în mod detaliat în cele ce urmează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta, astfel cum a fost reţinută, există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul E. (Liviu Dragnea, n.r.), iar criticile acestuia, prin apărători, referitoare la lipsa de suport probator a soluţiei de condamnare sunt nefondate”, arată instanța supremă în motivarea condamnării lui Dragnea.

Citeste si: Vestea BOMBĂ a momentului! Liviu Dragnea poate să iasă din închisoare!

Potrivit magistraților, contrar susţinerilor avocaților lui Dragnea, probele confirmă că interesul pentru menţinerea în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman a celor două angajate, instituţie de la care puteau obţine un salariu, aparţinea inculpatului Liviu Dragnea.

Citeste si: Ponta, după ce a fost anunţat calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură: PSD rămâne confiscat de Gaşca Dragnea- Dăncilă- Iordache! Nu se va vota nicio moţiune sâmbără, ci luni

Conpletul de 5 judecători a ajuns la concluzia că pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru Dragnea „reflectă, în mod plural şi concret atât împrejurările de fapt, cât şi circumstanţele personale”.

No ad for you

Sursa: digi24.ro


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri