1 din 2 | Delegație OMS, la sediul CNCAV
2 din 2 | Organizația Mondială a Sănătății
O delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a făcut, joi, 4 noiembrie 2021, o vizită de lucru la sediul CNCAV (Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea), specialiştii discutând despre accelerarea campaniei de vaccinare, mai ales în mediul rural.
Medicul Valeriu Gheorghiță a fost prezent la sediul CNCAV
CNCAV a anunțat joi seară, că o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a făcut o vizită de lucru la sediul instituţiei, ocazie cu care coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a prezentat modul în care s-a derulat procesul de vaccinare în ţara noastră, precum şi rezultatele înregistrate la nivel naţional.
Care sunt barierele legate de campania de vaccinare
”Totodată, în cadrul întâlnirii s-au discutat principale bariere legate de campania de vaccinare, cu precădere în mediul rural, fiind amintite acţiunile suport organizate până la acest moment pentru susţinerea ritmului de vaccinare în zonele unde adresabilitatea este mai redusă ”, a transmis CNCAV.
Potrivit instituţiei, specialiştii OMS au apreciat modul de lucru, implicarea şi eforturile depuse de echipa CNCAV, încă de la debutul campaniei de vaccinare, şi au recomandat continuarea acestora pentru creşterea ratei de vaccinare în rândul beneficiarilor.
Vor mai exista astfel de întâlniri și pe viitor
Specialişti OMS au avut, joi, o întâlnire şi cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.