La câte absențe nemotivate se scade nota la purtare în 2026

Află la câte absențe nemotivate se scade nota la purtare în 2026

Elevii care lipsesc frecvent de la cursuri riscă nu doar sancțiuni disciplinare, ci și consecințe directe asupra situației lor școlare. Conform reglementărilor în vigoare, respectiv Statutul elevului și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, acumularea unui număr mare de absențe nemotivate poate duce la scăderea notei la purtare, la amânarea încheierii situației școlare sau chiar la risc de abandon școlar.

Câte absențe nemotivate duc la scăderea notei la purtare

Potrivit noului Statut al elevului, regula este aceeași pentru toți elevii, indiferent dacă sunt în învățământul primar, gimnazial sau liceal. Astfel, pentru fiecare 20 de absențe nemotivate acumulate într-un an școlar, se aplică următoarele sancțiuni:

  • scăderea calificativului anual la purtare (de exemplu, de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient” sau „Insuficient”)
  • scăderea mediei la purtare cu câte un punct.

Aceeași măsură se aplică și în cazul în care un elev înregistrează 20% absențe nemotivate din totalul orelor aferente unei discipline sau unui modul de specialitate.

Citește și: Când începe vacanța de vară în 2026?

De ce este importantă nota la purtare

Cei care doresc să se înscrie la licee cu profil militar, teologic sau pedagogic trebuie să știe că o medie la purtare mai mică de 8 în anul școlar anterior îi face neeligibili pentru admitere în aceste unități de învățământ.

Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prevede că elevii care au absentat, motivat și nemotivat, la cel puțin 50% din totalul orelor prevăzute la una sau mai multe discipline și nu au suficiente note sau calificative pot fi declarați ”amânați”.

În cazul elevilor ”amânați”, încheierea situației școlare se face înaintea sesiunii de corigențe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administrație al școlii.

Dacă elevul nu promovează una sau două discipline în această sesiune specială, el se poate prezenta ulterior la examenele de corigență.

Citește și: Calendar Evaluare Națională 2026: Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 12 iunie

Absențele și riscul de abandon școlar

Situația devine și mai gravă pentru elevii care lipsesc constant de la cursuri.

Cei care acumulează cel puțin 75% absențe nemotivate din totalul orelor anuale la una sau mai multe discipline sunt considerați în risc de abandon școlar.

Dacă un elev se află în situație de abandon școlar timp de doi ani consecutivi, acesta este radiat din evidențele școlare. Totuși, există posibilitatea reînscrierii, la cerere, la nivelul clasei abandonate.

Cum pot fi motivate absențele

Absențele pot fi motivate de către profesori:

  • pe baza actelor medicale
  • la cererea scrisă a părinților,

Motivarea absențelor în limita a 40 de ore de curs pe an școlar.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri