Nelu Tătaru: autorităţile sunt ”la mâna” bolnavilor, care pot să declare toate persoanele cu care au intrat în contact sau nu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni TV, că ar fi nevoie de ”anchete realiste” la fiecare caz pozitiv, însă autorităţile sunt ”la mâna” bolnavilor, care pot să declare toate persoanele cu care au intrat în contact sau nu.

Andreea Bolocan, miercuri 25 noiembrie 2020 , 21:38

declaratii nelu tataru coronavirus
Nelu Tătaru susține faptul că autorităţile sunt ”la mâna” bolnavilor, care pot să declare toate persoanele cu care au intrat în contact sau nu[Sursa foto: zf.ro]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Totodată, Nelu Tătaru recomandă românilor să ia legătura cu medicii de familie la cel mai mic semn de boală, pentru că, trând infecţia cu coronavirus ca pe o ”banală răceală” se poate ajunge uneori prea târziu la spital. Întrebat despre teste, Nelu Tătaru a afirmat că în maximul istoric s-a ajuns la 52.420, capacitate care nu poate fi suplimentată din lipsa specialiştilor.

”Dacă ne referim la lunile iulie - august, când am avut perioada testărilor şi se făceau şi testări la cerere, atunci, în maximul istoric al fiecărui laborator se ajungea, la cele 144 de laboratoare atunci, la 50.000 de teste sau mai precis erau 52.420 de teste, lucrate ca maxim istoric al fiecărui laborator. În practică, în schimb, lucrurile stau altfel. Testările se fac la anumite recoltări. Recoltările se fac la definiţia de caz, definiţia de caz incluzând anchetele epidemiologice, anumite categorii de persoane, cele care sunt instituţionalizate, cele care îngrijesc aceste persoane instituţionalizate, cei care se pregătesc de transplant, cei de la oncologie, cei care fac dializă, femeile gravide care intră sau ies din izolare sau din carantină, precum tot ce înseamnă respirator - simptomatic, beneficiază  de aceste teste”, a declarat, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni TV, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Citeste si: O altă țară lucrează pentru vaccinul anti-COVID

Citeste si: Veste șoc. A murit Diego Armando Maradona

Nelu Tătatu susține faptul că numărul laboratoarelor care testează a crescut, dar există şi resursa umană care este limitată

”După cum am putut vedea, acum avem 169 de puncte care testează, dar o dată avem aparatură şi  în al doilea rând avem partea umană. După cum am văzut, sâmbăta şi duminica se testează mai uşor, se lucrează mai  puţin în aceste laboratoare, de aceea putem vedea duminica şi lunea  un număr mai mic de teste şi efectiv un număr mai mic de rezultate pozitive. (...) Indiferent de cât testăm sau nu testăm sunt acele patru barometre pe care noi le urmărim: prezenţa în UPU - cei care au nevoie vor veni acolo, indiferent dacă au un test sau nu au un test; cei care sunt internaţi sau cei care vin la internare în Secţiile de Boli Infecţioase vor fi acolo; cei din ATI sunt acolo; decesele le vedem. Pe măsură ce urcam în judeţe care aveau un indice de transmitere mare şi care aveau acel indice la 14 zile mare, de exemplu Sălajul, prin Zalău care avea 8,89, rata de pozitivare a celor care se  prezentau la UPU era de 80%”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă nu ar trebui să fie mai multe anchete epidemiologice, ministrul a răspuns: ”Ar trebui să fie orice anchetă, orice caz pozitiv cu o anchetă realistă după fiecare caz. În condiţiile în care ne bazăm pe declaraţia cazului pozitiv, suntem la mâna acelui caz pozitiv care declară anumite persoane sau nu le declară. Urmărirea fiecărui caz din declaraţie înseamnă testare dacă este simptomatic, dacă nu este simptomatic, carantinare şi la apariţia cazurilor, testare. Sunt anumiţi parametri pe care nu îi folosim numai noi”.

Ministrul a precizat că la orice semn de boală, românii ar trebui să se adreseze medicilor de familie pentru a nu ajunge prea târziu la spital

”Orice persoană care este simptomatică se testează. Cei care ajung în spital nu sunt cei care nu au nimic. Ar fi bine să se prezinte sau să ia legătura cu medicul de familie când prezintă cel mai  mic simptom. Lăsând şi tratând ca o banală răceală, momentul în care vrem să ajungem la spital, uneori poate fi prea târziu. De aceea, noi spunem, în acea definiţie de caz, orice pacient, care prezintă cel mai mic simptom respirator este testat, că este într-o anchetă epidemiologică şi este carantinat la domiciliu, sau că este într-o infecţie respiratorie pe care o acuză în acel moment. Explicam încă de la începutul acestei pandemii, avem nişte simptome respiratorii, sunăm sau găsim cel mai bun prieten care este medicul de familie. Cu dânsul luăm decizia de a merge mai departe sau de a  trata acasă. El este profesionistul care decide dacă mergem la o testare şi la alte examene complementare sau rămânem să tratăm acasă o răceală”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

 


Distribuie acest articol pe Facebook si poti castiga un telefon de ultima generatie!
Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Vladimir Draghia isi dezmosteneste fiica. Totul se intampla din cauza Survivor Romania! Vladimir Draghia isi dezmosteneste fiica. Totul se intampla din cauza Survivor Romania!
demamici.ro
A născut un bebeluș de 6,01 kg, natural, fără epidurală. Băiețelul a venit pe lume la... A născut un bebeluș de 6,01 kg, natural, fără epidurală. Băiețelul a venit pe lume la 40 de săptămâni | Demamici.ro
b1.ro
A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut... A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !
monitorulcj.ro
Două petreceri private din Capitală au fost „sparte” de polițiști. S-au dat amenzi de... Două petreceri private din Capitală au fost „sparte” de polițiști. S-au dat amenzi de peste 30.000 de lei
infoactual.ro
Predicție grea pentru o ZODIE. Astrolog: 2021 înseamnă „ultimatum” Predicție grea pentru o ZODIE. Astrolog: 2021 înseamnă „ultimatum”
infoactual.ro
Cel mai fraged șnițel de porc. Rețetă delicioasă. Va ieși crocant și extrem de delicios Cel mai fraged șnițel de porc. Rețetă delicioasă. Va ieși crocant și extrem de delicios
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si