VIDEO - O sibiancă face turul satelor de la munte și vinde online produse de la producători locali
Prea mici ca să-i întâlnim prin piețe, producătorii locali de pe la sate caută să-și vândă marfa la poartă, dar clienții sunt tot mai puțini. Ideea unei sibience îi aduce însă mai aproape de marile orașe. Tânăra face turul așezărilor de la munte și vinde online tot ce au mai bun gospodarii.
Georgiana ia la pas satele din Mărginimea Sibilului de câteva ori pe lună și intră dintr-o casă în alta. Prima oprire, atelierul Cristinei, un meșter local din Rășinari care o așteaptă nerăbdătoare.
Tânăra ajută meșterii locali să ajungă mai ușor la oameni
Suporturile modelate manual sunt în număr limitat așa că nu vor ajunge pe rafturile magazinelor, așa cum se întâmplă cu cele fabricate industrial, dar nici nu vor aduna praf în așteptarea clienților.
Cristina Morariu, meșter local: "Ea ne ajută să creștem o comunitate și nu numai că livram celor care au nevoie de obiectele noastre sau care afla prin ea de noi, dar și noi între noi aflam unii de altții, de business-uri din sat și din zona de care nu știam."
Citeste si: VIDEO- A început amplasarea decorațiunilor de Paște. Ce vom putea găsi la târguri anul acesta
Satul oferă de toate, clienți să-și găsească. Următoarea oprire, o fermă din zonă, care se laudă cu miei dolofani.
Citeste si: Când se ţine post negru în Postul Paştelui 2022?
Oierul are destui miei de dat, așa că Georgiana îl adaugă pe listă.
Localnicii nu mai sunt nevoiți să meargă până la piață să își vândă produsele
În turul ei, sibianca dă o raită și prin sere de unde culege verdețuri proaspete. Astfel, localnicii nu mai sunt nevoiți să bată drumul până la piață, iar clienții care nu au timp să ajungă în zonă primesc produsele acasă.
Citeste si: Tradiţii în Duminica Floriilor 2022: Ce trebuie să faci cu salcia luată de la Biserică?
Gio Tara, antreprenor: "Din întreaga Mărginime a Sibiului se poate concepe un astfel de coș, pentru masa pofticioșilor. Gama e variata. Avem slănină de casă afumată, avem burtă de porc afumată, cârnăciori, cârnați, zacuscă la algere, dulceață și gem făcute pe rețetele bunicilor."
Citeste si: Calendar ortodox 12 aprilie 2022. Ce sărbătoare este marți?
Produsele se pot comanda de pe internet. Prețurile pachetelor încep de la 100 de lei și pot să ajungă la câteva sute de lei în funcție de produsele și cantitățile comandate.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul Jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.