Pericol! O mama a gasit o LAMA ascunsa in jucaria de plus a fetitei de 2 ani. "Am fost socata...inca sunt!"
Mama unei fetite de doi ani a avut un soc atunci cand a gasit o lama ascunsa in jucaria de plus cu care se juca micuta!
Shannan Brandon, o mama de 22 de ani din Anglia, era alaturi de fetita ei, in varsta de doi ani, cand micuta se juca cu o jucarie de plus pe care o primise in urma cu cateva zile. Femeia a simtit ca in nasul hipopotamului de plus este un obiect ascutit si s-a gandit sa merga cu jucaria inapoi la magazinul de unde fusese cumparata.
Reprezentantul magazinului a luat jucaria si a descoperit ca, intr-adevar in ea se afla ascuns un obiect ascutit, o lama. "Am fost socata si dezgustata...inca sunt", a spus mama copilei, cand si-a dat seama ce nenorocire s-ar fi putut intampla. "Mi-ar fi putut rani copiii", a mai spus Shannan care mai are o fetita, in varsta de un an.
Parintii copilei cumparasera jucaria dintr-un magazin la care isi faceau cumparaturile saptamanal si nu s-ar fi gandit vreodata ca ar putea sa aduca acasa un obiect atat de periculos. Shannan a spus ca nu ar vrea sa se gandeasca ce s-ar fi intamplat daca ar fi facut descoperirea dupa ce una dintre cele doua fetite ale ei s-ar fi ranit in lama ascutita.
Cei doi parinti au facut o reclamatie la adresa producatorului de jucarii si asteapta un raspuns pentru ca, atunci cand au intrebat cum se fac verificarile pentru siguranta, li s-a raspuns ca se pun toate jucariile la detectorul de metale, dar nu se pot descoperi chiar toate obiectele.
sursa: thesun.co.uk